EXCLUSIV | De ce nu are echipa ‘Generației de Aur’ șanse la șefia FRF: „Asta e haiducie, îi spulberă!” Cine l-ar putea detrona pe Burleanu: „Dacă se implică Mircea Sandu…”
Adrian Porumboiu, fostul investitor de la FC Vaslui, este de părere că oamenii din „Generația de Aur” nu au nicio șansă de a-l detrona pe Răzvan Burleanu. Anul viitor vor avea loc alegeri pentru desemnarea unui nou președinte la FRF, însă este greu de crezut că actualul conducător de la Casa Fotbalului va fi învins, consideră Porumboiu.
În opinia fostului mare arbitru internațional, echipa „Generației de Aur” nu are deocamdată un plan bine pus la punct, nu are un candidat cert pentru postul de președinte al FRF și nici nu s-a implicat serios într-o ‘campanie electorală’ prin care să-și atragă voturi. Porumboiu consideră că șanse mai mari ar avea ‘tabăra’ formată din Mircea Sandu și Ciprian Marica.
„Dacă se implică Mircea Sandu cu Marica, s-ar putea să aibă șanse. De partea cealaltă, ‘Generația de Aur’ nu cred că are nicio șansă. Dacă nu se axează pe un singur candidat, unul și bun, îi spulberă Burleanu. Acum, ce vrem să spunem? Că Balaj face parte din ‘Generația de Aur’? El e ok, dar ar putea fi bun ca președinte la Comisia Centrală a Arbitrilor. Îți trebuie o campanie în care să fie prezentate toate elementele. Apoi, trebuie discutat cu electorii și nu cred că îi smulge de la pieptul lui Burleanu. Unii vor ‘ciolan-ciolan’, alții vor ‘ciolan afumat’. Să spui că suntem mai mulți, dar ne vom întâlni mai târziu? Păi, ce sunteți cete? Asta e haiducie. Vii cu un om serios, îl pregătești bine pe acela, să fie om de fotbal și apoi îl prezinți publicului”, a declarat Adrian Porumboiu la ProSport LIVE.