EXCLUSIV | Demollari: „Batem și ajungem în play-off!”. Cel supranumit „Demollari omoară militarii”, unul dintre cei mai buni stranieri din istoria Ligii 1, vede meciul cu FCSB pe net. Ce face acum albanezul și ce mesaj are pentru „câini”
Suporterii își aduc aminte cu siguranță de scandarea: „Demollari omoară
Vreme de patru ani a înscris 36 de goluri și a fost cel mai bun. A fost golgheterul României, 18 reușite în sezonul 1991 – 1992, adică atunci când abia a ajuns în țară. A jucat o sută de meciuri în alb și roșu și a fost „descoperit” de Mircea Lucescu. „Il Luce” a avut fler, îl văzuse în Cupa Cupelor. Sulejman era la Dinamo, dar Tirana, și perfora porțile adverse. De fapt, și pe a lui Dinamo București, dar golul nu s-a pus! Încă o calitate a lui Demollari? Eleganța în joc. A primit un singur cartonaș galben atât timp cât a jucat în România, și acela pentru că a avut o contradicție cu arbitrul.
Pe lângă faptul că era dublu campion în Albania, a triumfat o dată și-n România. Cert e că a fost printre primii străini din țara noastră și cel mai bun din istoria lui Dinamo. Juca mijlocaș ofensiv, acum are 53 de ani și lucrează în cadrul Federației Albaneze de Fotbal.
„Sunt suporterul numărul unu al lui Dinamo, acum sunt la federația din Albania, dar urmăresc ceea ce fac , a spus Sulejman Demollari pentru ProSport.
Apoi a continuat: „Nu prea am mai urmărit ce se întâmplă în Liga 1, așa cum îi zice acum, dar de Dinamo cam știu. Dar nu vreau să vorbesc mai mult, băiete, sunt prins cu treaba la federație…”.
Și totuși: „Vreau să câștige Dinamo. Și o să bată! O să ajungă în play-off pentru că acolo îi e locul. Să știți că o să urmăresc pe net derby-ul! Le țin pumnii dinamoviștilor… Eu, chiar dacă sunt mai departe, mă gândesc la ei. Nu vorbesc mai mult, dar atât vreau să spun: Baftă! Orice ar fi, eu sunt dinamovist pe viață. Bine, băiete…!”.
Un ultim mesaj: „Să știi că e adresat suporterilor:
A fost și scouter pentru Dinamo, era perioada 2011 – 2012. Atunci, familia l-a vizitat în România și, de fapt, fata sa, Suevi, e născută în țara noastră. Băiatul, Dario, a jucat portar, la Dinamo, dar cea din Tirana. Oricum, Demollari senior le-a făcut pe toate. A locuit la Unirii, a mers cu metroul prin București și a vizitat țara, luând la pas Capitala și fiind fascinat de Castelul Bran. Și-a făcut și datoria pentru club: a adus un conațional, Elis Bakaj, unul ce a bifat 33 de meciuri și a înscris cinci goluri pentru Dinamo.