Ștefan Iovan a fost pe banca tehnică la victoria lui CSA Steaua în fața lui Carmen, 3-1, din finala Cupei României, faza pe București, și a anunțat apoi că nu mai rămâne la echipa roș-albastră.
Invitat la ProSport LIVE, Florin Motroc, ce a antrenat mult timp în spațiul arab și a jucat alături de Iovan la Rapid, o scurtă perioadă în anii ’90, a condamnat comportamentul fanilor „militarilor” la partida ce a însemnat ratarea promovării în Liga 3, atunci când Carmen s-a impus cu 1-0. A fost nevoie de intervenția jandarmilor, suporterii fiind extrem de supărați că favoriții rămân iar în al treilea eșalon.
„E jenant, am fost colegi la Rapid, e o glorie. M-a ajutat foarte mult, el se retrăgea când am venit, a fost un model pentru mine. Stătea într-un colț, spășit, jenat de ceea ce vedea. E umilitor pentru unul care a fost căpitanul Stelei la Sevilla, când Steaua câștiga Cupa Campionilor Europeni. Cei care au făcut la acel meci, ce au făcut, nu sunt suporteri. Purtau tricouri pe care aveau capete de morți, cu lanțuri la ei. Nu am văzut asemenea fani la marile echipe din lume, adică nu făceau astfel de evenimente, să dezbraci jucătorii pe teren, adică cei de afară vorbeau cu ei când erau nemulțumiți, dar nu erau fotbaliștii umiliți, puși în genunchi”, a spus Florin Motroc la ProSport LIVE.
Câteva zeci de persoane din primele rânduri au sărit gardul și au intrat pe teren, dar haosul general a fost calmat rapid de forțele de ordine. Din fericire, nu au existat incidente grave, iar suporterii au fost împinși înapoi în peluză.
„În fotbal, mie mi s-au întâmplat multe de-a lungul carierei mele. Campionatul l-am dominat cap-coadă. Eu am avut încredere în această echipă, nu trebuie să fie hulită. Trebuie să avem un echilibru, nu înseamnă că dacă pierzi trebuie să te decapiteze. Eu, împreună cu colegii mei, am făcut performanțele, am dus clubul ăsta pe cele mai înalte culmi. Din cauza sacrificiilor am început de pareză, nu e normal să nu mai găsim locul în Ghencea, așa cum vor suporterii. Acum copiii (n.r fanii) îi dau afară din casă pe tați. Trebuie să meargă înainte, nu ne umflăm acum că am câștigat cu 3-1. E victoria lor, e Cupa lor”, a spus Iovan, la Digi Sport, după meciul din Cupă, cu aceeași Carmen ce a stopat Steaua din drumul spre Liga 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER