Cristi Pustai, director tehnic la Gaz Metan, a declarat, pentru ProSport, că Dinamo nu a înaintat oferte pentru Darius Olaru (20 de ani) și Carlos Fortes (24 de ani). Din precizările oficialului sibian, Mircea Rednic a fost prezent la partida Mediaș – Voluntari doar pentru a vedea pe viu trupa lui Teja, dar în pauza de iarnă se poate întâmpla orice.
Dinamo întâlnește Gaz Metan în etapa a 16-a a Ligii 1 Betano, iar „Puriul” a profitat din plin de pauza pricinuită de partidele echipei naționale din Liga Națiunilor. A mers la Mediaș, dar prezența sa la meci a născut suspiciuni referitoare la un posibil interes al lui Dinamo pentru Fortes și Olaru.
„Domnul Rednic a venit pentru că avem meci în etapa următoare, nu s-a făcut vreo propunere pentru Fortes sau Olaru. Până la iarnă nu are sens să vorbim. O să tragem linie în decembrie și vedem. Nu e obligatoriu să-i vindem. Nu mai suntem obligați de insolvență, pentru că mai avem două plăți de făcut. Nu e o necesitate vânzarea lor.
În funcție de ofertă, dacă vine o una bună, vom vedea. Suntem un club care va mai vinde„, a declarat Cristi Pustai pentru ProSport.
Gaz Metan Mediaș este revelația Ligii 1 Betano în acest sezon. Se situează pe locul 5 în campionat, iar Fortes și Olaru sunt cei mai în formă fotbaliști. Au contribuit la 8 din cele 17 goluri.
Transfermarkt îl cotează pe Fortes la 400.000 de euro, iar pe Olaru la 500.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER