EXCLUSIV | Dezvăluirile unui antrenor din Liga 1: „Mulți fotbaliști joacă la pariuri”

După ce un nou scandal al meciurilor trucate s-a ivit în fotbalul românesc, Ionuț Popa a recunoscut că Soljic a fost pus pe liber tocmai pentru relațiile pe care le avea cu mafia croată a pariurilor. Tehnicianul Timișoarei crede că încă mai există jucători care joacă la pariuri, mai ales în ligile inferioare.

„Și noi l-am avut pe Soljic. Am discutat cu cei din conducere, ne-am gândit că trăim din banii pe caer-i primim ca sponorizări și, dacă planează această suspiciune, sponsorii nu ne vor mai da bani. Eu nu pot să confirm, dar sunt convins că mulți joacă la pariuri! Eu așa cred. Nu vreau să condamn, nu am certitudinea, dar mă gândesc că, atunci când e sărac, fotbalistul se gândește să facă rost de bani. Nu mă refer doar la Liga 1. Acum se fac pariuri și la Liga 2, și la Liga 3…”, a spus Popa, la ProSport LIVE.

Jucătorii Costel Roșu și Gabriel Iosofache au fost acuzați de antrenorul Daciei Unirea Brăila de blat, după ultima etapă de campionat:  „Alde Roșu, cu Iosofache, efectiv veneau prin vestiar și se rugau de băieți: „Hai să trântim meciul. Hai să facem 2 pauză / 1 final. Hai să facem aia, hai să aia”. Cei care au rămas nu s-au complăcut în poziția asta, s-o facă, pentru că îi dădeam și pe ei afară. Dar au acceptat, printre ei, jucători de tapa lor. La urechile noastre lucrurile astea au ajuns destul de târziu, când, efectiv, n-am avut ce face decât să-i dăm afară și nu mai puteam să înăbușim din fașă aceste lucruri”.

Costel Roșu a venit rapid cu un răspuns după acuzațiile tehnicianului: „Blatiștii ăștia ordinari, în primul rând, l-au făcut antrenor pe el (oftează). Nici nu îmi găsesc cuvintele, deocamdată, pentru că tremur tot la ce am auzit în ultimele două ore. În primul rând, vreau să spun că nu este adevărat absolut nimic. Nu am cum să mă duc eu la jucători să le propun așa ceva. Eu merg până la capăt. Să-mi dovedească”.

 

 

Publicat: 13 12. 2017, 15:01
Actualizat: 13 12. 2017, 15:02