Fostul mijlocaș al lui Dinamo, Dănuț Lupu, îi ia apărarea lui Mircea Rednic după aducerea lui Gregory Tade, fostul golgheter al Ligii 1 și jucător al formațiilor CFR Cluj și FCSB.
Atacantul francez s-a accidentat la genunchi și există posibilitatea ca Dinamo să renunțe la serviciile sale. Lupu spune ca posibilitatea ca toți cei cinci jucători aduși de Mircea Rednic să impresioneze era foarte mică: „Mircea aduce de multe ori foarte mulți jucători, asta peste tot pe unde se duce, dar nu poți ca din cinci aduși acum să fie toți buni…mai aduci și doi morți.
Știu că lui Tade îi făcuse un contract în care îi creștea salariul din decembrie, ianuarie…dar dacă nu joacă, Mircea nu-l ține”, a spus Lupu la ProSport LIVE.
Dinamo este pe locul 11 în Liga 1 Betano, cu 18 puncte, la șase puncte de ultimul loc de play-off, ocupat de Sepsi Sfântu Gheorghe, care va evolua miercuri, pe teren propriu, împotriva celor de la FCSB.
Mircea Rednic a adus 5 jucători: Aliji, Ait-Atmane, Zenke, Tade și Montini. Sub comanda sa ar urma să ajungă și fundașul central Abdel Diarra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER