EXCLUSIV | Dinamo se mută din Ștefan cel Mare. Unde vor evolua „câinii”

Florin Prunea, președintele lui Dinamo, a anunțat că echipa pe care o va conduce are șanse mari să dispute următorul meci de pe teren propriu pe Arena Națională.

În acest sezon, Dinamo a disputat o singură partidă pe Arena Națională, cea din runda a doua, contra Universității Craiova, scor 0-2. Ulterior, stadionul a fost destinat concertelor, iar apoi s-a intrat într-un proces de reabilitare a terenului. Astfel, sunt șanse foarte mari ca meciul Dinamo-FC Botoșani, din etapa a noua, să se dispute pe cel mai mare stadion al țării.

„Cred că la etapa cu Botoșaniul jucăm acolo. Atunci se termină reabilitarea terenului, se termină cu concertele. Cu Botoșaniul sperăm să jucăm acolo, conform contractelor”, a declarat Prunea, marți dimineață, la ProSport LIVE.

În acest sezon, Dinamo a jucat doar cu Craiova pe Arena Națională, partidă încheiată cu o înfrângere, 0-2. Ulterior, bucureștenii au jucat partidele de pe teren propriu pe arena din „Ștefan cel Mare”, loc unde au obținut singurele victorii din acest sezon: cu Academica Clinceni, 4-2, și FC Hermannstadt, 3-0.

După șapte runde scurse din actuala ediție de campionat, Dinamo ocupă locul 9, cu șase puncte acumulate. În etapa următoare, echipa antrenată de Dusan Uhrin Jr. va juca la Sfântu Gheorghe, contra lui Sepsi.

 

Publicat: 27 08. 2019, 16:50
Actualizat: 27 08. 2019, 16:51