EXCLUSIV | Dolha, omul care spune lucrurilor pe nume, l-a descris pe Mircea Rednic: „Fără să-l ‘periez’, are toți așii pe mânecă”

This browser does not support the video element.

Ema Dolha a câștigat titlul alături de Rednic la Rapid, în 2003, cei doi lucrând apoi și la Dinamo. Fostul portar a vorbit la ProSport LIVE despre antrenorul care speră ca-n sezonul următor să aducă laurii de campioană formației din „Ștefan cel Mare”, „Puriul” fiind de altfel omul care a pus în vitrina roș-albă cel mai recent trofeu de acest gen, în 2007.

„Nea Mircea Rednic, fără să-l periez, e un tip foarte abil. Are așii pe mânecă, e un tip inteligent, bine pregătit și dacă a făcut acele declarații (n.red. – că Dinamo se va lupta anul viitor pentru a câștiga titlul) înseamnă că le-a făcut cu un suport”, a spus Dolha la ProSport LIVE.

Fostul portar a explicat: „Cine să mă impresioneze de la Dinamo că am văzut doar un meci, cel de la Călărași?! Montini e eficient, bravo lui, dar eu urmăresc jocul portarilor. În plus, nu ai de unde să știi dacă fundașul lateral stă bine că nu cunoști ce-i cere antrenorul. Fiecare vede fotbalul în felul lui, de asta mi-am dat seama. Atâtea opinii, atâția antrenori, atâția specialiști”.

Dinamo e pe locul 11, cu 29 de puncte, și a ratat prezența în play-off pentru a doua oară consecutiv. Rednic a sosit la echipă la mijlocul lunii octombrie și a schimbat masiv lotul, aducând 15 jucători. Ca dovadă, în meciul cu Dunărea Călărași, 0-0, desfășurat duminică, din echipa roș-albă, față de partida tur, a mai rezistat doar Deian Sorescu.

„Normal că nu ne vom mai gândi la play-off. Asta e… Uite, îți propui play-off și ajungi în play-out. În sezonul viitor ne propunem campionat – Cupă! Clar!” – Mircea Rednic, despre obiectivul pentru noul sezon.

 

 

Publicat: 25 02. 2019, 17:20
Actualizat: 25 02. 2019, 17:21