EXCLUSIV | Dovada că Mircea Sandu a lucrat „în familie”. A încheiat un contract de proiectare, la un preț exorbitant, cu firma iubitului Ralucăi Sandu

EXCLUSIV | Dovada că Mircea Sandu a lucrat
  • Publicat:
  • Actualizat:

„S-au plătit 600.000 pentru proiectare, într-adevăr, dar erau lei, nu euro. Iar suma s-a plătit pentru proiectarea întregului complex sportiv, nu doar pentru hotel, așa cum s-a spus. S-au scris o mulțime de prostii”, a declarat Mircea Sandu, miercuri dimineață pentru ProSport. Fostul președinte al FRF spune un adevăr și un neadevăr.

Să începem cu adevărul. O informație confuză venită pe surse, marți, susținea că prețul de proiectare al hotelului de la baza FRF din Buftea a fost de 600.000 de euro. ProSport își asumă eroarea și le cere scuze cititorilor. Prețul de proiectare a fost în altă monedă: 600.000 de lei. Chiar și așa, însă, este umflat de cel puțin 4 ori față de cele mai mari prețuri practicate pe piața românească în anul 2012.

Mircea Sandu susține că suma a reprezentat, de fapt, costul pentru proiectarea întregii baze de la Buftea. Aici, fostul președinte încearcă să creeze un adevăr propriu. ProSport prezintă în exclusivitate detaliile contractului încheiat și semnat de Mircea Sandu în data de 17 octombrie 2012. Federația Română de Fotbal, în calitatea de achizitor, s-a angajat sub semnătura președintelui ei de atunci într-un contract cu firma SC Milenium Clading Sistem SRL, în calitate de prestator, pentru un obiectiv clar definit la punctul 4.1 din contract:

 „Prestatorul se obligă să elaboreze serviciile de proiectare generală pentru un hotel P+1 în zona Buciumeni, Buftea”

Citește mai jos continuarea articolului.


Așadar, Sandu nu spune adevărul. Fostul președinte al FRF încearcă să asimileze costurile pentru proiectarea unui hotel cu o suprafață construibilă de 1.000 de metri pătrați cu cele pentru o bază de pregătire care se întinde pe 4,7 hectare!

 

Contract  de cel puțin 4 ori mai scump decât prețul pieței

Hotelul de la Buftea a fost construit după finalizarea bazei de pregătire. Prețul de proiectare este mare chiar și după standardele din 2012, când firmele percepeau tarife mai mari decât în 2016. Contractul include studiul de fezabilitate, ilustrarea temei, proiectul de arhitectură, proiectul de structură, proiect de instalații electrice, scenariul de foc, sistematizarea verticală și asistența tehnică.

În contract, la punctul 4.3, este precizată suma: 118.000 de euro, la care s-a adăugat un TVA de 28.320 de euro.

Banii au fost plătiți firmei Milenium Clading Sistem în 5 tranșe. 30 la sută din valoarea contractului a fost achitată în primele 15 zile de la semnarea actelor.


Hotelul de la Buftea pentru a cărui proiectare a plătit FRF 118.000 de euro, plus 28.320 de euro TVA

ProSport a stat de vorbă cu mai mulți arhitecți, iar concluzia este că suma plătită de FRF este „exorbitantă”. În cel mai scump scenariu, proiectul ar fi trebuit să coste maximum 30.000 de euro, conform prețurilor pieței din octombrie 2012. Mulți dintre arhictecții consultați de jurnaliști au estimat proiectul la 20.000 de euro.

Concluzia este că Mircea Sandu a fost generos și a scos din buzunarele FRF o sumă de cel puțin 4 ori mai mare decât ar fi cerut un proiectant care se respectă.

De ce a făcut președintele federației acest gest?

Conform procurorilor DIICOT, suma totală de 3,5 milioane de euro plătită de FRF la construirea bazei de la Buftea – hotelul face parte din acest complex – ar fi intrat într-un circuit prin care un milion de euro s-a întors la Mircea Sandu. Modalitatea ar fi fost încheierea unui contract de consultanță între constructorul SC Baran România SRL și firmă de-a Ralucăi Sandu, fiica lui Mircea Sandu.  

Aparent, din informațiile obținute de media, proiectantul hotelului de la Buftea nu avea nicio legătură cu constructorul SC Baran România SRL, reprezentat în România de cetățeanul israelian Sharon Zaid Hanan.

Omul desemnat de Milenium Clading Sistem să semneze contractul cu FRF este un anume Paul Enișor. Pe contul său de Facebook, la capitolul ocupație, Enișor a trecut „fost project manager la Baran România”.

Verificarea acționariatului firmei proiectante lămurește, însă, multe neclarități din dosarul procurorilor DIICOT.

 

Iubitul Ralucăi Sandu l-a pozat pe Zgonea pe Wembley

Conform datelor de la Registrul Comerțului, acționarul principal și administrator al firmei SC Milenium Clading Sistem SRL este Ziv Asher Tetelman (42 de ani), un om de afaceri de origine israeliană cu domiciliul în comuna Corbeanca. El deține 90 la sută dintre acțiuni. Restul de 10 la sută este deținut de Puiu Tetelman, probabil tatăl lui Ziv Asher.



Ziv Tetelman și Raluca Sandu, într-un moment de tandrețe

Acum vine partea cu adevărat interesantă. Ziv Asher Tetelman este, începând cu 2011, iubitul Ralucăi Sandu, fiica lui Mircea Sandu! Ziv și Raluca au împreună un băiat născut în 2015, nepotul lui Mircea Sandu.

Pe contul de Facebook al omului de afaceri, care a obținut de la bunicul copilului său un contract umflat de proiectare, apar numeroase poze cu fostul președinte al FRF și cu soția sa, Lise, la reședința din Corbeanca. ProSport a ales să nu le publice întrucât în imagini apare și nepotul soților Sandu. De asemenea, într-o poză făcută cu telefonul chiar de Ziv Tetelman în tribuna stadionului Wembley din Londra, la finala Champions League din 2011, Barcelona – Manchester United 3-1, este surprins și actualul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Lângă el se află un bărbat necunoscut, cel mai probabil  Puiu Tetelman.


Poza făcută de Ziv Tetelman în tribunele stadionului Wembley, în 2011. Valeriu Zgonea privește spre gazon

ProSport a încercat să-l contacteze din nou pe Mircea Sandu, pentru a comenta atribuirea unui contract umflat iubitului fiicei sale, însă fostul președinte al FRF nu a mai răspuns.

Citește aici dezvăluirile în premieră făcute de ProSport în iunie 2014 despre prețurile umflate pe care le-a plătit FRF pentru construirea bazei de la Buftea.

„Noi n-am lucrat deloc cu bani de la stat. Toate fondurile au fost private. Dar nu mai contează, atunci când apar probleme reale în societate trebuie să aruncăm niște din astea pe piață, să uite lumea”
Mircea Sandu, fost președinte FRF, 24 februarie 2016

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×