EXCLUSIV | Duckadam intervine în cazul lui Florinel Coman, acuzat de către Gigi Becali că „bagă două pachete de țigări pe zi”: „Mai repede mă întrebați care erau nefumătorii în echipă”
This browser does not support the video element.
Helmuth Duckadam, președintele de imagine al FCSB, vicecampioana Ligii 1 Betano, a dezvăluit la ProSport LIVE că și atunci când era jucător, vestiarul roș-albaștrilor era dominat de fumători, dar niciunul nu exagera. Acum, finanțatorul trupei lui Dică, Gigi Becali, l-a desființat pe Florinel Coman, jucător al cărui randament slab e cauzat de viciul nicotinei.
„Mai repede mă întrebați care erau nefumătorii, adică Belodedici, Balint, Tudorel Stoica și Boloni. În rest, eram fumători, fruntași! Fumam, dar nu așa… pachete! Poate zece țigări, poate puțin mai mult atunci când mergeam să bem o bere. Dar, nu exageram, nu le „sudam”, cum se spune!
E mai grav atunci când fumezi una după alta, câte trei – patru, dar noi am avut lejeritate din partea domnului Ienei. Mergeam la o plimbare și beam o cafea, fumam o țigară, nu avea nimic împotrivă, dar nici nu exageram, de ce să mint”, a spus Duckadam la ProSport LIVE.
Recent, Gigi Becali l-a criticat pe lorinel Coman, despre care a spus că fumează și câte două pachete zilnic: „Păi dacă bagă țigări câte două pachete în el, cum să poată? Eu l-am văzut în timpul meciului că sufla, răsufla. Am și zis că e distrus, e mort. El vrea să ajungă fotbalist așa? Păi lasă, bă, țigara, dacă vrei să ajungi fotbalist. El nu poate să alerge. Degeaba are talent, degeaba vede jocul. E super fotbalist, are talent cât carul. Degeaba. Dacă nu poți să alergi la fotbal, la revedere”, a declarat Becali.
„Lăcătuș fuma și el, dar alerga. Nici țigările de acum nu sunt ca alea de acum. Au încă 32 de substanțe narcotice, drogangiste. Au un drog pe care poți greu să-l lași. Așa mi-a zis și mie un specialist că nu știam eu. La fotbal trebuie să alergi. Dacă nu alergi, la revedere”.