EXCLUSIV | Duelul Steaua – FRF. Federația refuză motivat amânarea barajului Academiei Rapid, Talpan avertizează: „Gândiți-vă ce ar însemna să câștigăm apelul. Vă expuneți!”. Cum motivează ambele părți
Sezonul regular și playoff-ul Ligii 4 București s-au încheiat, însă lupta este departe de a se fi terminat. Steaua București contestă dreptul Academiei Rapid de a participa la barajul pentru promovare și a solicitat Federației Române de Fotbal amânarea meciului de baraj al giuleștenilor până la o decizie finală în cazul contestației.
Academia Rapid ar trebui să joace sâmbătă seară, de la ora 21:00, prima manșă a barajului de promovare în Liga 3 contra celor de la FC Singureni, campioana județului Giurgiu. Asta în condițiile în care Comisia de Apel de la AMFB a amânat judecarea până pe 19 iunie, adică după ce prima manșă se va fi disputat.
FRF refuză să dea curs cererii, iar informațiile ProSport arată că cele două tabere își motivează complet diferit acțiunile. Adrian Stângaciu, șeful serviciului juridic din FRF, a trimis către Steaua București în cursul zilei de vineri o adresă prin care nota faptul că cererea roș-albaștrilor de amânare a barajului „nu are temei de drept, regulamentar sau legal”. Mai mult, Stângaciu menționa faptul că AMFB organizează activitatea fotbalistică în Liga 4 București și că în cadrul Comitetului Executiv al AMFB a fost stabilit faptul că „SC Fotbal Club R București SA” este câștigătoarea competiției.
În replică, reprezentantul Stelei pe latură juridică, Florin Talpan, a trimis Federației Române de Fotbal un punct de vedere oficial, pe larg, în care colonelul precizează motivele pentru care consideră că partida de baraj trebuie amânată. ProSport le redă simplificat:
1. Steaua admite că în regulamentele FRF nu exisă prevederi privind amânarea unui joc de baraj, însă subliniază faptul că regulaentul trebuie să fie în concordanță cu Codul de Procedură Civilă și cu Codul Civil. Practic, Florin Talpan atrage atenția că este nevoie de epuizarea căilor de atac și că, atât timp cât mai există căi de atac, hotărârea nu poate fi definitivă. „Gândiți-vă ce ar însemna să câștigăm în apel în acest litigiu și dumneavoastră să aveți un alt rezultat sâbătă”, le-a transmis Talpan celor din FRF.
2. Steaua mai precizează, prin reprezentantul ei, că FRF nu trebuie să recunoască actul trimis de CEx AMFB ca fiind act juridic. Juristul Talpan invocă o hotărâre definitivă pronunțată într-un dosar din 2016 din care reiese faptul că persoanele care nu apar în Registrul Special, așa cum este cazul celor care semnează decizia CEx AMFB, nu au dreptul să încheie acte juridice.
3. Adresa clubului Armatei mai menționează faptul că „în contractul de societate al AS Academia Rapid care a transferat în mod ilegal drepturile către SC Fotbal Club R București SA se specifică faptul că acest lucru e imposibil din punct de vedere normal. În final, Steaua notează către FRF: „vă solicităm în mod imperativ, în conformitate cu prevederile codului civil, să anulați disputearea jocului de baraj până la soluționarea definitivă a litigiului între părți.