EXCLUSIV | După Vlădoiu, Belodedici și Prodan, un alt angajat al FRF a fost evacuat din birou. Alexandru Voinea: „Sunt în concediu și nici măcar nu m-au sunat să îmi spună”
- Alexandru Voinea, responsabilul cu ticketing-ul Federației, a aflat în această dimineață că a fost dat afară din biroul pe care îl ocupă la „Casa Fotbalului”.
Oficialul în vârstă de 64 de ani este al patrulea angajat al FRF asupra căruia noua conducere aplică metoda relocării locului în care își desfășoară activitatea, după Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu și Daniel Prodan. Modalitatea în care Alexandru Voinea a aflat că este evacuat este însă una cel puțin bizară. Aflat de câteva zile în concediu, federalul a fost înștiințat de colegi că toate lucrurile sale au fost scoase din birou: „Nu înțeleg de ce au procedat așa. Puteau să îmi spună că au nevoie de biroul acela, dar ei, în schimb, mi-au scos lucrurile când eram în concediu. Acum sunt în aeroport, plec la Lisabona, la finala Ligii Campionilor și am aflat această veste. Nu îmi vine să cred. Sunt om cu vechime și consider că am făcut și eu ceva pentru sportul ăsta. Sunt în Federație din momentul în care a fost pusă prima cărămidă. Nu m-a sunat nimeni să-mi spună că nu mai au nevoie de mine sau că trebuie să îmi eliberez biroul. Am aflat de la un coleg…”
„Le-am spus că, dacă nu au nevoie de mine, sunt dispus să plec”
Alexandru Voinea susține că, într-o discuție avută cu actuala conducere a FRF, a comunicat faptul că este dispus să renunțe la funcție dacă nu este dorit în structurile de la „Casa Fotbalului”: „Dacă nu sunt dorit, sunt dispus să plec. Le-am spus asta. Eu mai am un an până ies la pensie… M-a afectat teribil această veste, sunt și eu om cu probleme, am un stimulator cardiac și Doamne ferește să mă aibă pe conștiință”
Poziția oficială a Federației este exprimată de Gabriel Berceanu, Directorul Departamentului de Comunicare: „Explicația relocării este una simplă: casieria funcționa într-un birou, iar domnul Voinea, casierul Federației, avea un alt birou. Erau două birouri pentru același lucru și din acest motiv s-a decis relocarea domniei sale în biroul în care funcționează casieria”.
La fel cu Prodan, Belodedici și Vlădoiu
Alexandru Voinea nu este singurul federal asimilat cu vechea conducere pe care actualii șefi de la „Casa Fotbalului” îl dau afară din birou. Primele mutări au vizat nume mai grele – Jean Vlădoiu și Miodrag Belodedici – aceștia fiind relocați în clădirea din curtea Federației, în care, la etajul doi, își are și Mircea Sandu biroul. Pe 29 aprilie a venit și rândul lui Daniel Prodan să afle că lucrurile sale au fost scoase din birou. Fostul fundaș a reacționat dur atunci: „Nici măcar n-au avut curajul să-mi spună în față de evacuare”.