Sportul Snagov și FC Argeș, 1-0, a fost derby-ul etapei în Liga a 2-a, dar partida s-a disputat pe un teren dezăpezit doar pe jumătate, la Buftea, jocul începând ieri, cu o oră întârziere. Emil Săndoi, antrenorul piteștenilor, acuză gazdele că totul a fost premeditat. Totodată, susține că arbitrul nu a vrut să amâne partida, iar jucătorii ar fi putut suferi accidentări foarte grave.
„M-a deranjat cel mai mult faptul că deși meciul a început la ora 14:00, când am ajuns la stadion, la 12:15, nu era nimeni de la clubul gazdă acolo. Nu știam ce să mai cred. Atunci și băieții de la noi din galerie și ceilalți din staff-ul nostru au luat câte o poartă, o portiță ca să degajeze gazonul. Dacă ești organizator trebuie să ajungi de dimineață ca să vezi ce e acolo, să faci eforturi…Arbitrii nu se gândesc că-și pot rupe unii picioarele, că-i poate costa cariera”, a declarat Emil Săndoi la ProSport LIVE.
„Nu e posibil să luăm galben după galben, primul în secunda 10. Așa împingi una dintre echipe în careul advers! Am avut șase – șapte lovituri de la 11 metri neacordate în campioantul ăsta, iar acum am fost pârliți, zic așa ca să nu plătesc ceva, că fraza asta are două înțelesuri. Ă‚sta nu a fost fotbal, ci hazard. Ce să mai vorbesc cu observatorul? Arbitrul a zis să jucăm, deși nu era dat un metru pătrat de zăpadă la o parte.
Etapa trecută, când au întâlnit Universitatea Cluj, au jucat pe la Ghermănești, tot pe un teren foarte prost. Nu știu care sunt principiile lor, dar am fost dezgustat de atitudinea lor. Voiam mai multă bună voință din partea lor. Atâta indiferență nu am văzut de când sunt’, a tunat antrenorul argeșenilor.
Săndoi a concluzionat: „Nu e rândul nostru anul ăsta, dar noi vrem rezultate pe teren. Le cer jucătorilor să pună piciorul, să se sacrifice. Mă interesează și pe ce loc ne clasăm. S-a tot vehiculat că nu avem drept de promovare…dar, cu excepția Snagovului am obținut numai rezultate pozitive. Ce să mai….la un joc ca ăsta cu Snagov nici nu am ce analiză să fac. Am zis că e zăpadă multă, cum o dăm de la mijlocul terenul că ar trebui să o cărăm de cinci ori, am spus că facem o adresă ca să jucăm a doua zi, că vrem să câștigăm la masa verde, dar vreau să evoluăm în condiții normale. Dacă erau patru – cinci fracturi? Ce făceam?”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER