EXCLUSIV | Emoții pentru președinte? A avut loc întâlnirea dintre Lupescu și Becali. Se strâng rândurile pentru alegerile FRF

Președinte al LPF înaintea lui Gino Iorgulescu, Dumitru Dragomir a recunoscut în cadrul emisiunii ProSport LIVE că a organizat o întâlnire între Gigi Becali și Ionuț Lupescu, în vederea candidaturii „Kaiserului” la alegerile pentru președinția FRF.

„Am fost rugat să fac o întâlnire între Gigi Becali și el (n.r. Lupescu). Le-am făcut. S-au întâlnit acum câteva zile. Gigi e un tip de care trebuie să ții cont. El și cu Ștefan m-au curățat. Ponta s-a dus în Emirate după Olăroiu ca el să-l sune pe Becali în pușcărie și să aranjeze toate treburile. Becali mi-a zis la telefon din pușcărie: >. De ce să fiu supărat pe ei? Ă‚luia i s-au creat condiții în pușcărie, ăstuia i s-a promis vreo facilitate, vă dați seama. Ei au avut curajul să-mi spună: >.

Lupescu merită să fie președintele federației. Are experiență, a fost fotbalist foarte bun, a jucat într-un campionat puternic, a lucrat în federație ani de zile, a lucrat în sindicatul fotbaliștilor atunci când au ieșit în stradă împotriva mea, a lucrat la UEFA… Ă‚sta merită domne! Îl susțin până în pânzele albe. UEFA pierde un specialist, secția lui pierde un om puternic.

Bine, hai că… uite m-a oprit Poliția! Pa, pa”, a spus Dragomir, la ProSport LIVE.

În urmă cu două zile, Dragomir anunța în direct la Digi Sport că Lupescu și Becali urmează să se întâlnească pentru a discuta despre alegerile FRF. În luna ianuarie, patronul FCSB declara că intenționează să-l roage pe Lupescu să candideze: „Voiam să-i dau un telefon lui Ionuț Lupescu, să-l rog să candideze. E singurul care poate să-l bată pe Burleanu. Lupescu trebuie să iubească fotbalul românesc, el  l-a propulsat! Nu trebuie să vină să salveze fotbalul românesc, dar să-i dea un mic sprijin”.

Alegerile pentru președinția FRF vor avea loc pe 18 aprilie. Pe lângă președintele aflat în exercițiu, Răzvan Burleanu, în cursă s-au mai înscris Marcel Pușcaș, Victoraș Iacob și Sorin Răducanu.

Publicat: 09 02. 2018, 11:53
Actualizat: 09 02. 2018, 11:54