EXCLUSIV Gigi Becali i-a spus „Adio!” omului său cu valiza, afaceristul care conducea din umbră Steaua. Detaliile care au dus la ruptura dintre cei doi
Gigi Becali i-a spus „La revedere!” omului său cu valiza, afaceristul care conducea din umbră Steaua, pe numele lui Teia Sponte.
„De fapt, Teia s-a supărat pe Gigi și nu mai vorbește cu el. Dar e drept că nici Gigi nu a schițat nici cel mai mic gest să-l întoarcă pe prietenul său. Cei doi erau super amici, știm cu toții asta. Dar nu o să vă vină să credeți de la ce s-au certat”, a dezvăluit o sursă din anturajul celor doi.
Supărarea dintre Gigi Becali și Teia Sponte s-a acutizat încă din finalul campionatului trecut, când ultimul a făcut tot posibilul să-l aducă pe Laurențiu Reghecampf la Steaua, în locul lui Costel Gâlcă. Finanțatorul stelist s-a opus cu înverșunare, iar în momentul în care a fost eliberat și a mers la un meci de acasă al Stelei, Gigi Becali a rămas surprins să constate că, deși se afla la câțiva metri de el, Reghecampf nu s-a ridicat deloc de pe scaun ca să-l salute. „Unde-i respectul? Eu sunt mai în vârstă decât el. Ce e supărat că nu l-am pus la Steaua? Uită că eu l-am făcut mare antrenor”, le-a spus Becali celor din anturajul său.
Teia Sponte a simțit pentru prima dată cum prietenul său nu mai apleacă urechea la sfaturile sale și, din orgoliu, nu a mai dorit să vină la meciurile echipei și chiar nici fiul său nu a mai călcat pe la lojă, deși simpatizează echipa campioană.
Suspiciuni la oferta pentru Gardoș din partea celor de la Dinamo Kiev
Deși ruptura lor a fost declanșată involuntar de Reghecampf, relația dintre cei doi „scârția” serios de ceva vreme. Apropiații celor doi vorbesc de faptul că în urmă cu un an, pe când Steaua dorea să-l vândă pe Florin Gardoș, la Gigi Becali a ajuns informația că un club din fostul spațiu sovietic dă 6 milioane de euro pentru internaționalul român. Era vorba de Dinamo Kiev, dar impresarul omisese intenționat numele echipei pentru a nu-i sufla nimeni „ciorba din farfurie”.
Se pare că atunci, unii dintre prietenii lui Gigi Becali au coordonat o amplă anchetă pentru a afla care e clubul ce-l dorește pe Gardoș, în speranța că vor da un tun fără să miște un deget. „Au luat toate cluburile la rând și au sunat să afle de la cine e oferta, cui i-a fost propus Gardoș și ce echipă îl vrea. Ceva incredibil”, a povestit o sursă. Apoi, după ce s-a aflat că e vorba de Dinamo Kiev, Becali a fost mințit că de fapt impresarii ucraineni solicită un comision de un milion de euro ca să se perfecteze mutarea și că va trebui, fie să se mulțumească cu mai puțin, fie să solicite mai mult.
Imprevizibil, Becali a respins nervos oferta din Ucraina și a spus că Gardoș să mai stea un an atunci. Inițial, Giovani Becali a fost bănuit de o asemenea manevră, însă, în realitate, impresarul fusese cel care a făcut tot posibilul să-l transfere pe Gardoș pe bani frumoși și l-a sunat personal pe Ronald Koeman (antrenor la Southampton), chiar s-a rugat de el, să-l îl cumpere pe apărătorul care avea atunci 25 de ani. Apoi, Gigi Becali a auzit vorbe că de fapt amicul său din umbră, Teia Sponte, ar fi dorit să profite de situație.
Gigi Becali nu are o relație bună nici azi cu vărul său, Giovani Becali, dar totuși nimeni nu se aștepta ca finanțatorul stelist să se despartă de Teia Sponte. Acesta din urmă a fost unul dintre oamenii săi de maximă încredere și care l-a ajutat să pună mâna pe echipa Steaua și i-a facilitat să „ascundă” marca de furia lui Sebastian Bodu.
Până la urmă, Gardoș a fost vândut la Southampton datorită relațiilor lui Giovani Becali, contra sumei de 6,5 milioane de euro
Teia Sponte l-a ajutat pe Becali să păstreze Steaua
În 2005, șeful ANAF din acea perioadă îi pusese sechestru pe avere din cauza unei datorii de aproape 12 milioane de euro, pe care Steaua o avea față de stat și care nu a fost achitată nici în ziua de azi și e suportată de toți cetățenii români care își plătesc taxele.
De teamă că ANAF îi va pune sechestru și pe marcă, ceea ce Bodu a și încercat în scopul valorificării acesteia – chiar dacă părea soluție extremă- pentru recuperarea datoriilor fostei asociații, Becali i-a cesionat marca înapoi Asociației Fotbal Club Steaua București, la un an după ce o obținuse de la aceasta.
Conflictul de interese putea fi luat în discuție pentru că la Asociația Fotbal Club Steaua București președinte era Teia Sponte, în timp ce vice-președinte era chiar George Becali! Culmea, Teia Sponte făcea parte și din SC Fotbal Club Steaua București SA și era vicepreședinte la Steaua. Invers! Practic, își pasau între ei marca Steaua, pentru suma derizorie de numai 10 milioane lei vechi, cum apare pe primul contract de cesiune din 2004, și ulterior pentru 1000 de lei cum reiese din contractul de cesiune din 2005.
Iată ce spunea Gigi Becali la vremea respectivă despre „manevra” pe care o pusese la cale: „Sebastian Bodu a zis că marca Stelei valorează o sută de milioane de dolari. Azi, printr-un contract de cesiune, am cedat marca Steaua vechii asociații care este debitoare la stat. În acest moment, vechea societate nu mai este insolvabilă, deoarece are această marcă. Am renunțat și la istorie, și la tradiție, la tot. Am înregistrat acest contract de cesiune la Administrația Finanțelor Publice sector 6”.
Becali a precizat atunci că în actele de cesiune figurează vechea emblemă a clubului, cea cu vulturul care ține în gheare două paloșe și pe care este inscripționat „Citius, Altius, Fortius”. Cu alte cuvinte, Becali a dat înapoi emblema preluată de la fosta asociație care a administrat clubul, cea înființată de Viorel Păunescu, dar condusă în ultimii ani de Teia Sponte.
Bodu a fost la un pas atunci să-i ia marca lui Gigi Becali, dar a pierdut pentru doar un amărât de computer și a unei imprimante. De fapt, un proces de insolvabilitate făcut greșit de Administrația Financiară sector 6.
- Statul nu a renunțat la recuperarea datoriilor fostei asociații care a administrat Steaua și care era condusă de Teia Sponte. Dar, cumva, face ca procesul să dureze ani și ani și se poate alege cu praful de pe tobă. Dosarul 5935/3/2011 se află și acum la Tribunalul București, iar cei de la Finanțele Publice încearcă să-l execute silit pe Teia Sponte pentru datoriile pe care le avea la bugetul de stat Asociația Fotbal Club București. Următorul termen e tocmai pe 5 octombrie 2015
De-alungul timpului, Gigi Becali a fost influențat în conducerea Stelei de trei personaje importante din anturajul său, Teia Sponte, Virgil Becali (aici exersând la sacul de box) și Mache din Constanța
Cazul „Valiza” i-a adus lui Teia Sponte o pedeapsă cu suspendare
Însă momentul culminant al relației dintre Gigi Becali și Teia Sponte s-a consumat în mai 2008, când ultimul a dus o valiză cu 1,7 milioane de euro la Cluj pentru a o oferi echipei Universiatea Cluj dacă reușea să încurce în ultima etapă pe CFR Cluj, caz în care Steaua devenea campioană. E așa numitul caz „Valiza”, pentru care Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare și la un an pentru fals, în același dosar. În timp ce Teia Sponte și Victor Pițurcă au primit 2 ani și, respectiv, un an de închisoare cu suspendare – primul, pentru dare de mită, cel de-al doilea – pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.