EXCLUSIV | Gigi Becali și Teia Sponte își pasau marca Steaua între ei de frica ANAF, pentru doar 1.000 de lei. Conflictul de interese era evident, dar numai Înalta Curte l-a luat în calcul
Motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind decizia anulării folosirii mărcii Steaua de către echipa lui Gigi Becali scoate la iveală multe dintre „manevrele” pe care patronul echipei campioane a României le făcea pentru a păstra marca pe care acum dă senzația că nu o mai dorește.
ÎCCJ a fost singura instanță care a luat în considerare un lucru cât se poate de evident, și anume că aceiași oameni își treceau marca pentru înregistrare, fără avizul CSA Steaua, de la o asociație la alta, fără să le pese că se aflau într-un conflict de interese. „Existența unor relații directe sau indirecte între părți anterior depunerii cererii de înregistrare a mărcii poate fi un indiciu de rea-credință din partea celui care a depus marca spre înregistrare. Înregistrarea semnului de către acesta în nume propriu poate fi considerate, în astfel de cazuri, în funcție de împrejurări, o încălcare a uzanțelor comerciale cinstite”, scrie în motivarea ÎCCJ, la pagina 16.
În 2004, Teia Sponte îi dădea societății lui Becali, din care făcea și el parte, marca Steaua pentru 10 milioane lei vechi
Bodu a fost aproape de a pune sechestru pe marca Steaua, în 2005
Este deja de notorietate „manevra” la care a recurs Gigi Becali, în 2005, pentru a-i „ascunde” marca Steaua lui Sebastian Bodu. Șeful ANAF din acea perioadă îi pusese sechestru pe avere din cauza unei datorii de aproape 12 milioane de euro, pe care Steaua o avea față de stat și care nu a fost achitată nici în ziua de azi și e suportată de toți cetățenii români care își plătesc taxele.
De teamă că ANAF îi va pune sechestru și pe marcă, ceea ce Bodu a și încercat în scopul valorificării acesteia – chiar dacă părea soluție extremă- pentru recuperarea datoriilor, Becali i-a cesionat marca înapoi Asociației Fotbal Club Steaua București, la un an după ce o obținuse de la aceasta.
Asociația Fotbal Club Steaua București și-a schimbat conducerea în 2003, Teia Sponte devenise președinte, iar George Becali și Ilie Năstase vicepreședinți
Conflictul de interese putea fi luat în discuție pentru că la Asociația Fotbal Club Steaua București președinte era Teia Sponte, în timp ce vice-președinte era chiar George Becali! Culmea, Teia Sponte făcea parte și din SC Fotbal Club Steaua București SA și era vicepreședinte la Steaua. Invers! Practic, își pasau între ei marca Steaua, pentru suma derizorie de numai 10 milioane lei vechi, cum apare pe primul contract de cesiune din 2004, și ulterior pentru 1000 de lei cum reiese din contractul de cesiune din 2005.
În 2005, societatea lui Becali îi ceda marca Steaua asociației lui Teia Sponte, din care și patronul stelist făcea parte
Iată ce spunea Gigi Becali la vremea respectivă despre „manevra” pe care o pusese la cale. „Sebastian Bodu a zis că marca Stelei valorează o sută de milioane de dolari. Azi, printr-un contract de cesiune, am cedat marca Steaua vechii asociații care este debitoare la stat. În acest moment, vechea societate nu mai este insolvabilă, deoarece are această marcă. Am renunțat și la istorie, și la tradiție, la tot. Am înregistrat acest contract de cesiune la Administrația Finanțelor Publice sector 6”, a spus Becali, care a precizat că în actele de cesiune figurează vechea emblemă a clubului, cea cu vulturul care ține în gheare două paloșe și pe care este inscripționat „Citius, Altius, Fortius”. Cu alte cuvinte, Becali a dat înapoi emblema preluată de la fosta asociație care a administrat clubul, cea înființată de Viorel Păunescu, dar condusă în ultimii ani de Teia Sponte.
Teia Sponte și Gigi Becali sunt foarte buni prieteni. Cei doi au fost condamnați împreună în dosarul „Valiza”, dar Sponte a primit doi ani de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat de complicitate la dare de mită
„Actul de cesiune pe care ei l-au semnat în dublă calitate e nul dacă în calitatea lor de reprezentanți ai asociației, adică cedentul, nu aveau o hotărâre a Adunării Generale în spate. Ești într-un conflict de interese evident. Și atunci pentru a surmonta acest conflict de interese ar fi trebuit să ai un mandat în spate. Trebuie văzut cine era în Adunarea Generală, dacă ei au votat, nu aveau voie. Trebuie să voteze cei care nu sunt în conflicte de interese”, explică acum Sebastian Bodu, fost șef al ANAF.
Bodu a fost la un pas atunci să-i ia marca lui Gigi Becali, dar a pierdut pentru doar un amărât de computer și a unei imprimante. De fapt, un proces de insolvabilitate făcut greșit de Administrația Financiară sector 6.
„Am să fac o noua Steaua care va avea marca steaua creștină în opt colțuri. Echipa se va numi tot Steaua, până va cumpăra cineva acea marcă, până mă vor contesta”
Gigi Becali, – o declarație mai actuală ca oricând, însă acordată în 2005, după ce cedase marca asociației
Fostul șef de la ANAF își amintește: „Pe baza acestui contract de cesiune am vrut să-l prind pe Becali, dar am pierdut din cauza unei imprimante și a unui computer. Când am văzut că au trecut tot patrimoniul dintr-un loc în altul și au lăsat asociația cu datorii, am zis să-l fac răspunzător solidar față de acestea. Dar până să fac răspunderea solidară, trebuia ca vechiul club să fie insolvabil. Și cei de la Administrația Financiară Sector 6 nu realizaseră niciun proces de insolvabilitate, de ani de zile. La cererea mea l-au dat, dar mi l-au făcut greșit. Mi-au trecut că asociația nu mai are bunuri urmăribile și de fapt mai avea un computer și o imprimantă. Și din cauza asta, am pierdut”.
Ambele contracte de cesiune de mai sus au fost făcute la Anișoara Mircea, notarul lui Gigi Becali. Numele ei a apărut în presă anul trecut când s-a ales cu o plângere penală pentru că ar fi falsificat un document prin care dorea să dovedească faptul că are de recuperat o sumă mare de bani. Ea a fost membru al Partidului Noua Generație. În 2010, de Anișoara Mircea s-a mai pomenit în presă după un control al Fiscului ce a dezvăluit că Gigi Becali a încheiat în perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2008, nu mai puțin de 53 de tranzacții imobiliare. Fiscul a identificat 13 tranzacții suspecte făcute de Becali, dintre care 11 privesc terenuri dobândite prin cumpărare de la SC Agroindustisla Mogoșoaia.
Bodu nu crede că cei de la Administrația Financiară sector 6 au greșit intenționat
Întrebat dacă după atâția ani crede că cineva de la Administrația Financiară Sector 6 ar fi putut fi pe mână cu cei doi, Becali și Sponte, și intenționat s-a greșit procesul de insolvabilitate, Bodu neagă această variantă. „Nu cred. Într-un fel a fost și vina mea că le-am zis să-mi facă totul în maxim două săptămâni. Ei puteau să spună că nu pot într-un timp atât de scurt, dar l-au făcut oricum”.
Conflictele de interese ar fi putut fi mereu aduse în discuție de fiecare dată când echipa de fotbal a trecut de la un patron la altul. Dar apropos de conflictele de interese, un nume apare mereu în fiecare asociație, cel al fostului tenismen Ilie Năstase.
Mulți se întreabă de partea cărui fileu joacă Ilie Năstase
Numele lui Ilie Năstase apare peste tot, la asociație, la societate și în Armată
El a făcut parte și din Consiliul director al Asociației Fotbal Club Steaua care prelua echipa de fotbal a Armatei prin acel act semnat de Babiuc, care ar fi trebuit să devină nul după abrogarea ordonanței guvernamentale care a stat la baza constituirii sale. Năstase era în conducere alături de generalul Zisu și a rămas în asociație și după ce Teia Sponte a preluat funcția de președinte, iar conform datelor înscrise la Registrul Comerțului fostul tenismen figura, cel puțin până în 2013, în structura SC Fotbal Club Steaua SA. Ba mai mult, Ilie Năstase are și gradul de general-maior în retragere, în Armata română, astfel încât e greu de înțeles care ar putea fi poziția lui corectă în raport cu cele două tabere aflate în conflict. ProSport l-a căutat pe mare fost tenismen să explice cum gestionează conflictul din pozițiile pe care le ocupă, dar ni s-a spus că e ocupat.