EXCLUSIV | Informația care dinamitează Liga 1! CFR Cluj, acuzată de jocuri de culise: „Nimic nu e întâmplător”. Un om important din fotbalul românesc oferă primele nume: „Nu pot să spun că așa a apreciat, când știu antecedentele. Au o slăbiciune”
Adrian Porumboiu, fost arbitru, spune că CFR Cluj este avantajată clar de centrali la câteva meciuri. Deși la momentul actual nu se mai fac aranjamente, omul de afaceri apreciază că legăturile vechi dintre ardeleni și anumiți oameni sunt observate în anumite momente.
Porumboiu face trimitere la etapa precedentă din Liga 1 Betano, când CFR Cluj a remizat pe teren propriu, 2-2 cu Gaz Metan Mediaș. Eliminarea lui Trif și penalty-ul dictat în favoarea campioanei i-au dat de bănuit. „Nimic nu e întâmplător! Erorile arbitrilor vin ca urmare a unor legături care au existat de-a lungul timpului. Dacă cele două faze erau contra CFR-ului (n.r eliminarea fundașului Răzvan Trif și penalty-ul obținut de Alexandru Ioniță la ultima fază), puteam spune că au fost erori. Dar când îți amintești că tu ai stabilit o campioană în modul cel mai necuviincios, e o altă discuție. Dacă oricare arbitru era în situția repsectivă, ziceam că așa a apreciat„, a declarat Adrian Porumboiu la ProSport Live.
Fostul finanțator al Vasluiului consideră că Radu Petrescu și Ovidiu Hațegan au o slăbiciune când arbitrează CFR-ul. „Nu pot să spun că așa a apreciat, când știu antecedentele și când știu cum i-a ajutat Radu Petrescu. Ovidiu Hațegan și Radu Petrescu ar putea să nu mai accepte să arbitreze anumite echipe. Amândoi au o slăbiciune pentru CFR Cluj„, a încheiat Porumboiu.