EXCLUSIV | Întâlnire Dănciulescu – Chirica. Ce au discutat cei doi, când decide „Danciu-gol” dacă pleacă de la Dinamo și ce funcție ar urma să ocupe la Iași
Directorul sportiv al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu, s-a aflat vineri în Iași și s-a întâlnit cu oficialii clubului din Copou. Fostul internațional a luat masa cu bunul său prieten Flavius Stoican după care cei doi au avut o întâlnire cu primarul Iașiului, Mihai Chirica. „Danciu” spune că a fost doar o discuție amicală cu oficialii ieșeni, dar a lăsat să se înțeleagă că anul viitor ar putea urca în Copou, în cazul în care conducerea executivă îi va face o ofertă.
„Ieri (n.r. vineri) am fost la Iași și am luat masa cu Flavius, am discutat despre multe lucruri. Suntem prieteni vechi. Ulterior ne-am întâlnit și cu domnul primar Chirica, nu doar despre fotbal. Mi-a lăsat o impresie foarte bună. A fost doar o discuție amicală. Nu s-a vorbit despre vreo ofertă. Nu am venit la Iași pentru a mi se face o ofertă. După vacanța de iarnă, vom vedea ce va fi. Poate nu pec de la Dinamo, poate plec de la Dinamo și stau acasă. Dacă va fi să plec și cineva mă va dori, are numărul meu de telefon și discutăm. Deocamdată sunt sub contract cu Dinamo și nu s-a pus problema să vin la Iași. Noi suntem implicați în lupta pentru play-off, Iașiul la fel, fiecare să-și urmeze cursul și vom vedea după aceea ce va fi”, a declarat Ionel Dănciulescu pentru ProSport.
Înainte de întâlnirea cu Ionel Dănciulescu, antrenorul Flavius Stoican declara că și l-ar dori pe pretenul său de la Dinamo în Copou. „Aș fi încântat ca Dănciulescu să vină să lucreze la Iași. Decizia finală va fi luată de către președintele Adrian Ambrosie și Comitetul Director al clubului”, a spus Stoican.
În cazul în care va fi ofertat de către oficialii ieșeni, Dănciulescu ar putea prelua funcția de președinte de imagine.