EXCLUSIV: La ce echipă ar putea ajunge Cătălin Munteanu: „Ar fi o variantă bună pentru mine”
„Cap de Zmeu” a revenit pe final de sezon în echipa „câinilor”, după o lungă perioadă de convalescență în urma unei accientări suferite în aprilie, anul acesta.
Evoluțiile lui Cătălin Munteanu au fost apeciate de Flavius Stoican și de conducere, însă mijlocașul de 35 de ani a rămas în joc de glezne. Fostul internațional intră la 1 ianuarie în ultimele șase luni de contract cu Dinamo, dar șefii nu s-au grăbit să-i prelungească acordul. Părțile nici măcar n-au discutat despre asta.
De această situație ar putea profita Universitatea Cluj. Trupa patronată de Florian Walter și-a manifestat intenția de a-l transfera pe Cătălin Munteanu, dacă acesta nu va continua în „Groapă”.
Dinamovistul va aștepta, cel mai probabil, o ofertă de la Dinamo în luna ianuarie, iar, dacă aceasta nu va veni, mijlocașul la construcție poate semna un precontract cu ardelenii.
„Da, U Cluj ar fi o variantă bună pentru mine, dacă nu aș continua la Dinamo„, a spus Munteanu, pentru ProSport.
3 meciuri a jucat Cătălin Munteanu în Liga I, pentru Dinamo, în acest sezon, fără să marcheze vreun gol
Citiți mâine dimineață pe www.prosport.ro un interviu amplu cu Cătălin Munteanu despre familie, suferința din cauza accidentării și despre șansele lui Dinamo la titlu