Cristi Bivolaru, președintele echipei campioane, FC Viitorul, a confirmat pentru ProSport interesul celor de la Athletic Bilbao pentru Cristi Ganea. Bivolaru susține că internaționalul român se află pe „radarul” bascilor de multă vreme, dar consideră că suma pe care o oferă Bilbao este mică, în comparație cu ce ar merita fundașul.
Ganea (25 de ani), campion al României cu Viitorul și internațional român, a strâns 88 de meciuri, 8 goluri și 11 pase decisive la formația constănțeană din momentul transferului de la FC Brașov. Unul dintre cei mai constanți fotbaliști din lotul lui Hagi, cu goluri spectaculoase marcate, a atras atenția celor de la Athletic Bilbao, însă oficialii Viitorului spun că n-au ajuns la nicio negociere. Marca a scris că bascii ar oferi 600.000 de euro, însă Bivolaru spune că fotbalistul merită mai mult.
„Cristi Ganea de vreun an e în blockstart, să folosesc un termen din atletism. N-am ajuns la niciun fel de negocieri cu clubul. Știam de dorința lor de al lua pe Cristi. Îl doresc în continuare. Sunt convins că ar merita, și clubul ar merita o sumă mai mare. Pe de altă parte și el este un jucător care merită, din toate punctele de vedere, să fie sprijinit. E un băiat cu un caracter rar întâlnit.
Cred că i-am văzut cu toții în meciurile din ultima vreme, în special la Botoșani, unde am terminat cu o echipă cu fotbaliști extrem de tineri, proveniți din academie”, a spus Cristi Bivolaru la ProSport LIVE.
4 goluri și 3 pase decisive în 22 de meciuri a strâns Ganea în acest sezon la FC Viitorul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER