EXCLUSIV | Merită Dinamo să fie în play-off? „Clasamentul o arată… bine. E atât de ‘strâns’ că nu pot să spun acum nici cine retrogradează”
Cristian Pustai, directorul tehnic al celor de la Gaz Metan, a vorbit la ProSport LIVE despre lupta pentru play-off, echipa fiind pe locul cinci, cu 26 de puncte.
„Da, puteam face mai mult cu Dinamo și datele Instat ne dau dreptate, dar și noi am mai luat puncte pe final”, a spus Pustai la ProSport LIVE referindu-se la faptul că roș-albii au egalat în minutul 90+4, rezultatul final fiind 1-1.
Oficialul ardelenilor a continuat: „În acest moment suntem îndreptățiți să ne gândim la play-off, după calitatea jocului și după punctele pe care le avem…Repet, jocul cu Dinamo mi-a lăsat o părere de rău fiindcă puteam mai mult, dar lucrurile se vor balansa. Și noi am câștigat cu Chiajna pe final! Noi nu avem lot numeros, însă avem o echipă, un prim 11 care e de valoare. De asta suntem acolo. Dacă ne uităm la câte puncte ne-au trecut printre degete puteam să fim mai sus”.
Pustai a concluzionat: „Ne dorim să rămânem pe cinci, să prindem play-off-ul, dar mai e mult, mai ales că am trecut printr-o experiență nefastă, atunci când ne trebuiau trei puncte din cinci meciuri și am făcut doar două…Vine iarna, mai sunt partide, cu terenuri grele…Dar dintre Gaz și Dinamo…și clasamentul o arată! Bine, la cât de strânsă e ierarhia, nu aș putea să vă spun acum nici cine retrogradează”.
În prezent, Dinamo e pe locul nouă în Liga 1, cu 18 puncte, la cinci lungimi distanță față de Sepsi, ocupanta poziției a șasea, ultima de play-off.