EXCLUSIV | Moruțan a „furat show-ul” pe Arena Națională, dar e sfătuit să rămână cu picioarele pe pământ: „Mai ai de muncit!”. Atuul care-l face special și îl diferențiază de restul „perlelor” de la FCSB
FCSB a surclasat Rudar cu 6-0 la general, în turul doi preliminar din Europa League, iar Olimpiu Moruțan a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lui Nicolae Dică în partida de pe Arena Națională. Puștiul de doar 19 ani a marcat o dată, un gol spectaculos, și a oferit un assist. Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, cel care l-a avut sub ochi în Moldova pe Moruțan, nu a fost entuziasmat de reușitele fostului său fotbalist și spune că mai are de muncit!
Moruțan a marcat un gol extrem de spectaculos în meciul cu Rudar și a făcut 2-0 pentru FCSB, după ce a driblat mai mulți adversari în banda stângă, a intrat în centru, în careu și l-a învins pe portar cu un șut puternic. Mai mult, Moruțan a oferit și pasa decisivă la golul lui Daniel Benzar, ultimul din partida de pe Arena Națională. FCSB a câștigat cu 4-0 meciul cu Rudar de la București. În tur, în Slovenia,
Chiar dacă fostul său fotbalist, pe care l-a vândut la FCSB încă din iarnă pentru un milion de euro, a făcut spectacol, Valeriu Iftime nu s-a entuziasmat foarte tare de prestația sa. Patronul de la FC Botoșani face apel la calm, concentrare și muncă în continuare:
„Mai ai de muncit! El a jucat bine, a dat un gol excepțional, dar nu e de ajuns. Trebuie să facă la fel în fiecare meci. Dacă ajunge la acest nivel, atunci Moruțan e fotbalistul pe care îl așteptăm cu toții. E foarte echilibrat, greu iese din tiparul lui! E interesant, asta îl va ajuta pe viitor. Tehnică are, mai are nevoie de experiență și de lideri pe care să-i copie. Moruțan pentru mine e numărul 10, e cel mai bun pe poziția aia! Scoate oameni din joc, driblează ușor, are viziune. Numărul 10 la 18 ani sunt puțini buni. Cel mai bun randament îl dă ca număr 10. Are încă foarte mult timp să-și arate calitățile!”, a spus Valeriu Iftime, la ProSport LIVE.