Sebastian Chitoșcă a fost pus la zid de patronul echipei sale, Valeriu Iftime, pentru prestația din meciul cu oltenii lui Mangia. FC Botoșani s-a impus totuși pe teren propriu cu scorul de 2-1 în etapa a 16-a a Ligii 1 Betano.
Pe partea stângă Sebi Chitoșca a fost mai mult decât catastrofal, adică a făcut toate greșelile pe care le putea face un fotbalist în cele 47 de minute câte a jucat el.
Mai mult de atât nu se putea greși și mai mult de atâta zăpăceală…lucrurile greu de controlat în zona lui un fotbalist le putea face de puține ori”, a declarat Iftime la ProSport LIVE.
Chitoșcă este un mijlocaș stânga, are 26 de ani și contractul cu moldovenii durează până în vara lui 2020. A ajuns la Botoșani în vara lui 2017, fiind cedat de către FCSB. El a intrat în minutul 43 al meciului cu cei din Craiova în locul lui Dumitraș, iar pe flancul său, ca adversar, a fost Meza Colli.
FC Botoșani a marcat prin Fabbrini, în minutul 25, și Fulop (35), în timp ce pentru U Craiova a înscris Mateiu (79). Italianul Fabbrini este unul dintre cei mai apreciați jucători din Liga 1, iar granzii campionatului sunt deja interesași de serviciile sale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER