FC Botoșani îl așteaptă pe Matias Roskopf, un atacant argentinian de 21 de ani. „Vârful” vine de la celebra Boca Juniors și va fi deținut în coproprietate cu trupa moldavă, el urmând a semna un contract pe trei ani. Jucătorul de 21 de ani a evoluat la echipa secundă a celor de la Boca, a bifat nouă prezențe la naționala U17 a „pumelor” pentru care a marcat un gol și a mai activat în Uruguay, la CA Torque.
„E bun, e gen Țucudean, dar să vedem cum se va adapta. Așa era și Jonathan Rodriguez…atunci când l-am văzut am zis: ‘Acum ce facem cu ăsta?’. Așa și cu Matias, l-am văzut în poze, atât! El nu poate să-și arate valoarea într-un tur, trebuie să se adapteze. Ulterior poate juca dacă se integrează”, a spus patronul trupei din Botoșani, Valeriu Iftime, la ProSport LIVE.
Florin Manea, cel care intermediază mutarea, a explicat că echipa care l-a crescut pe Roskopf de la 14 ani, Boca Juniors, va păstra 40 la sută din drepturile federative ale jucătorului.
În prezent, în lotul lui Botoșani se mai află un jucător argentinian, mijlocașul de 28 de ani Jonathan Rodriguez, aflat la clubul din Moldova din toamna lui 2017 și al cărui acord expiră în vara lui 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER