EXCLUSIV | O legendă din Ștefan cel Mare le dă aripi „câinilor”. „Dacă intră în play-off, vor fi un cui pentru Steaua”. Ce spune despre Negoiță: „N-are cașcaval!”

This browser does not support the video element.

  • Fostul atacant al lui Dinamo, Claudiu Vaișcovici, a vorbit la ProSport Live despre situația clubului din Ștefan cel Mare, dar și despre șansele lui Dinamo de a intra în play-off.

„Dinamo este la fel ca înainte, nu are lot, trebuie să joace cu aceeași jucători, dar bine că vine iarna. Avem meci cu Voluntari, ei sunt răniți rău după ce au pierdut cu CFR, dacă legăm și victoria asta, începem să sperăm, pentru că eu mi-am luat de mult gândul de la play-off. M-am bucurat mult de meciul câștigat cu Iașiul, pentru că i-am mai scos și pe Iași din ritm, nu este o echipă ușoară”, a spus fostul atacant al lui Dinamo.

„La Dinamo antrenorii stau doar un an”

Gălățeanul care a jucat cu Dinamo în semfinalele Cupei Cupelor a vorbit și din perspectiva lui Vasile Miriuță. „Eu dacă aș fi antrenor nu aș accepta să preiau echipa din iarnă, pentru că o să îți impună să mergi în play-off. Miriuță trebuie lăsat, că a început o treabă. La Dinamo antrenorii stau doar un an și dispar, nu ai continuitate pe banca tehnică, trebuie aduși jucători de valoare” a continuat Vaișcovici.

„Eu nu aș vinde Dinamo, mai ales pe 4 milioane”

Mereu comentator cu argumente solide despre parcursul echipei sale de suflet, Cleo susține că patronul de la RIN, Ionuț Negoiță a ajuns la fundul sacului. „Domnul Negoiță vinde jucătorii de valoare pentru că nu are cașcaval, că vin facturile și trebuie să le achite. Eu cred că Negoiță când a spus că vinde era foarte supărat de tot ceea ce se întâmpla, și din cauza rezultatelor, și de presiunea suporterilor, eu nu aș vinde Dinamo, mai ales pe 4 milioane, dar dumnealui poate știe mai bine” a mai spus Claudiu Vaișcovici. Rivalitatea cu FCSB nu a fost omisă, iar Vaișcovici a încercat un exercițiu de imaginație.
„Dacă Dinamo intră în play-off, va fi un cui pentru Steaua. Au pierdut în campionat contra lor, dar vine iarna, vin schimbări, poate mai vinde și Steaua. Eu cred că Steaua și-ar dori să nu intre Dinamo în play-off, cu toate că ei spun că nu îi interesează”, a încheiat fostul dinamovist.

Articol scris de Daniel Anghel

Publicat: 06 12. 2017, 08:51
Actualizat: 06 12. 2017, 08:52