EXCLUSIV | Omul care i-a „crescut” pe Moruțan și Golofca: „Pe Olimpiu l-am înjurat atunci când a fost eliminat…Cătălin? Nu l-a vrut MM la FCSB”

This browser does not support the video element.

Patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a analizat la ProSport LIVE prestația lui Olimpiu Moruțan din meciul României U 19 cu selecționata similară a Ucrainei, 1-2, dar s-a referit și la Cătălin Golofca, cel care a revenit la trupa moldavă după o experiență nefastă la FCSB.

„FCSB e ca un mall față de magazinașul meu, Botoșani. Pentru Golofca sau Moruțan, presa mi-a făcut expunere. Primul și-a jucat cartea la FCSB, dar nu a mers, însă Moruțan va face față. Mai am câțiva jucători pe care vreau să-i propun FCSB-ului și țin la FCSB mai mult ca înainte fiindcă e o rampă de lansare enormă pentru mine”, a spus Iftime la ProSport LIVE.

Apoi, a detaliat referindu-se la Olimpiu Moruțan, cel care a fost eliminat după ce a marcat în meciul României U 19 contra echipei similare a Ucrainei. „Moruțan a devenit cel mai important din România, dar îți trebuie balast ca să stai pe pământ…a urcat, a ajuns sus, dar mai ia câte un pumn în cap și-și revine…Acum a suferit un șoc la meciul cu Ucraina. Și-a dat jos tricoul. Credeți că-n momentul ăla știa câți ani are? Dar nu Moruțan a pierdut calificarea. Când am văzut că era la al doilea galben, am înlemnit, el spune că nu știa… Dacă nu era tragedia asta să luăm două goluri în zece minute, nu era o problemă.

Noi trebuie să fim atenți la educația lor, apropo de modul cum ne îmbrăcăm, câte tatuaje ne facem, cum ne facem freza. Dar, noi copiem ce vedem pe afară și e o mare greșeală, ei sunt în cu totul altă lume, ar trebui interzise chestiile astea, să-ți faci freza ca Messi sau Ronaldo. Moruțan e în clasa a XII-a, are Bacul de luat. Vreau ca măcar să stea în bancă, să miroasă cartea o dată…nu știu ce făcea el dacă ajungea de acum în București”.

Iftime a continuat. „Dacă era Leo Grozavu selecționer în locul lui Boingiu, nu se întâmpla altceva…probabil i-ar fi spus ceva ‘frumos’ lui Moruțan. Eu din fața televizorului l-am înjurat când am văzut ce a făcut și cred că toată lumea a făcut la fel…Epsiodul dintre Leo și Golofca a fost altceva, Cătălin cerea uneori corecții verbale sau…

Eu le-am zis fotbaliștilor mei că le dau și eu amendă 2.000 de lei dacă-și scot tricoul. Deci, cu Moruțan am vorbit după meci, dar  a ‘luat doi la teză, a rămas repetent’. A plâns , era supărat, cred că a uitat și cum îl cheamă, de unde e”.

Pe Golofca nu l-a vrut MM la FCSB

Iftime a explicat și ce s-a întâmplat cu Golofca, cel care a fost cedat la FCSB, nu s-a impus și atunci a revenit la Botoșani. „Schimbi mediul, e o problemă când pleci de la Suceava direct la București…S-a creat așa o poveste că Golofca e mare crai, dar nu cad femeile când îl văd pe Golofca. El e zgârcit, nu are bani să arunce în stânga și-n dreapta. Poate că mulți au dat informații ca să-l îngroape. Poate că domnul Becali nu a avut timp să vadă, să aștepte! Păi, care fotbalist stă într-o discotecă și bea apă?

Sută la sută au fost manageri care nu l-au vrut. MM Stoica? Cred că da, el nu l-a vrut. Nu a fost în chimia lor ceva care să rezoneze…Nu am mai vorbit cu el despre subiect, că nu vreau să-i creez resentimente, dar mi-a spus la un moment dat Cătălin că nu era atât de iubit de către Meme.  Pe de altă parte, cine știa de Golofca? La FCSB se simțea important, dar i-a plesnit capul”, a încheiat Iftime la ProSport LIVE.

 

Publicat: 30 03. 2018, 16:39
Actualizat: 30 03. 2018, 17:06