EXCLUSIV | Planul: cum pot reveni Petrolul, Oțelul, U Cluj și Farul în Liga 1 începând din 2019. Strategia gândită în trei pași și de ce depinde această spectaculoasă turnură în fotbalul românesc

Redactor:
Matei Udrea
EXCLUSIV | Planul: cum pot reveni Petrolul, Oțelul, U Cluj și Farul în Liga 1 începând din 2019. Strategia gândită în trei pași și de ce depinde această spectaculoasă turnură în fotbalul românesc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Există o posibilitate concretă ca Petrolul Ploiești, Oțelul Galați, Universitatea Cluj și Farul Constanța să revină în Liga 1 toate în același timp, peste doi ani. Planul existent presupune mai mulți pași. Trebuie ca mai multe condiții să fie îndeplinite pentru ca aceste mari orașe să revină în fotbalul profesionist și nimeni nu garantează succesul, dar premise pentru atingerea țelului există, iar pașii următori au fost deja stabiliți.

Pentru a se concretiza această spectaculoasă răsturnare de situație într-un campionat populat acum, în bună măsură, de echipe din localități mici sau fără suporteri, este obligatoriu ca FRF și LPF să se pună de acord, iar Petrolul, Oțelul, U Cluj și Farul să performeze fără sincope.

Cele trei condiții: două birocratice și una sportivă


Burleanu a anunțat deja public că va cere Adunării Generale să schimbe sistemul competițional și să mărească, din 2019, numărul de echipe din Liga 1. FOTO: Mediafax

Iată condițiile:

1. FRF intenționează – acest lucru a fost deja anunțat, chiar dacă evaziv, de președintele Răzvan Burleanu – ca, începând cu sezonul 2019-2020, să revină la prima ligă cu 16 echipe. Această majorare a numărului de formații ar presupune că, la sfârșitul sezonului 2018-2019, din Liga 1 să retrogradeze două echipe, iar din Liga 2 vor promova 4.


„Dorim încă de anul acesta să stabilim ca, din sezonul 2019/2020, Liga 1 să pornească cu 16 echipe, să fie suficient spațiu pentru echipele de tradiție. Au început să vină din urmă, susținute de suporteri.”

Răzvan Burleanu, președintele FRF, pe 13 mai


Măsura trebuie votată în Adunarea Generală a FRF, care are puterea de a schimba sistemul competițional, dar nu mai târziu de primăvara anului viitor.

Burleanu a demonstrat deja, la Adunarea Generală a federației din acest an, că reușește să controleze cu mână de fier sutele de membri, care votează fără crâcnire orice li se pune pe masă și chiar măsuri care nu li se aduc la cunoștință. O asemenea modificare a sistemului, care ar presupune mai multe echipe promovate, ar avea și avantajul de a fi populară printre electori.

2. Deși Adunarea Generală a FRF are forță legislativă în fotbalul românesc și poate dispune schimbarea sistemului competițional fără să mai fie cenzurată de alte foruri, totuși, cutuma de peste două decenii impune și un aviz din partea LPF. Până în acest moment, Liga s-a opus acestei intenții a lui Răzvan Burleanu.


Suporterii de la Petrolul au susținut echipa reînființată pe parcursul sezonului petrecut în Liga 4 și, la final, au sărbătorit în stil sud-american promovarea în Liga 3. Atmosfera de pe „Ilie Oană” a dat clasă celor întâlnite pe stadioanele triste ale Ligii 1. Credit foto: Facebook, contul Petrolului

În atitudinea LPF au contat mai multe lucruri.

Președintele Gino Iorgulescu a anunțat de mai multe ori că actualul contract pentru drepturile TV prevede că Liga 1 trebuie să numere 14 echipe și să se dispute în două faze: sistem regulat și, apoi, play-off și play-out. Dar această restricționare dispare începând cu 2019, când expiră acest contract semnat, în 2014, pe o perioadă de cinci ani.

Mai este și un motiv pentru care Liga se opune: animozitatea existentă între șefii LPF și cei ai FRF. Între cele două foruri este o tensiune palpabilă, plecată în principal de la agresivitatea lui Burleanu și a oamenilor săi. ProSport a scris încă de anul trecut de planul șefului FRF de a pune mâna pe organizarea Ligii 1, lăsând astfel fără obiect LPF. Pe Burleanu îl interesează banii din drepturile TV și, pentru a-și atinge obiectivul, nu a ezitat să recurgă la presiuni pe mai multe planuri. A înființat o comisie pentru fotbalul profesionist care ar avea rolul să supravegheze ceea ce face LPF – măsură votată în Adunarea Generală din acest an. A cerut – și obținut – dreptul de a negocia cu LPF un procent din drepturile TV care să fie redirecționat către cluburile din ligile inferioare. Nu trebuie omise nici amenințările în arsenalul utilizat de FRF. Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al federației și omul de încredere plantat de Burleanu acolo, l-a amenințat cu pușcăria pe secretarul general al LPF, Justin Ștefan.


5.000 de constănțeni au venit sâmbătă pe stadionul „Farul” ca să sărbătorească promovarea echipei în Liga 3. Credit foto: Facebook, contul Farului

Totuși, dincolo de aceste conflicte, probabil că șefii de cluburi din Liga 1 n-ar spune nu unei reveniri la sistemul clasic, cu 16 echipe și campionat de 30 de etape, dacă li se va garanta că sumele încasate din drepturile TV rămân măcar egale cu cele primite acum.

În plus, nu trebuie uitat că în toamna acestui an vor fi alegeri pentru șefia LPF. Nu se știe în acest moment dacă Gino Iorgulescu va mai candida sau dacă va mai fi reales. Sursele ProSport spun că Marius Stan, Anamaria Prodan și Dinu Gheorghe ar fi printre cei care se gândesc să-și încerce norocul. De președintele LPF va depinde mult această reformă.

3. Dacă primele două condiții sunt de factură mai degrabă birocratică și se pot rezolva prin voința unor persoane de la vârful federației și al ligii, în schimb cea de-a treia este mai dificilă și imprevizibilă.

Mai întâi, este nevoie ca Petrolul, Oțelul, Farul și U Cluj să promoveze, anul viitor, din Liga 3 în Liga 2. Cu o anumită stabilitate și seriozitate, această primă țintă nu este foarte dificilă. În Liga 3 există un grad înalt de amatorism, iar cele patru formații, cu suporteri mulți, provenind din orașe mari și susținute financiar, vor fi niște Gulliveri printre pitici.

Cum vor arăta seriile de Liga 3 ale celor patru mari: formalitate pentru Petrolul și U Cluj, misiune mai grea pentru Oțelul și Farul


Meciul de promovare în Liga 3 al Oțelului Galați s-a jucat cu mii de oameni în tribune. Credit foto: Facebook, contul Oțelului

Cel mai probabil, cele patru mari promovate acum în Liga 3 vor fi repartizate astfel:

Oțelul Galați în Seria 1. Aici, cele mai periculoase contracandidate se anunță AFK Csikszereda Miercurea Ciuc și – foarte probabil – o reprezentantă a Brașovului, care începând din acest campionat a rămas fără reprezentantă în primele două ligi. AFC Hărman a terminat sezonul trecut pe locul 2, dar în noul campionat polul de putere pare să se mute spre Olimpic Cetare Râșnov.

Farul Constanța în Seria 2. Viitorul Domnești, Unirea Slobozia, Delta Tulcea ar putea să le pună probleme „marinarilor”. Prin comparație cu aceste echipe, însă, Farul are în spate un oraș mare și susținerea unui număr important de suporteri. Teoretic, constănțenii pleacă în Seria 2 cu prima șansă, chiar dacă sunt abia promovați.

Petrolul Ploiești în Seria 3. După promovarea echipei CSM Pitești, aici pare să se fi creat un vid de putere pe care „găzarii” ar trebui să fie în stare să-l exploateze. FC Voluntari II și Flacăra Moreni ar putea emite pretenții, dar în mod clar Petrolul se anunță mare favorită la promovare.

U Cluj în Seria 5. Alt galop de sănătate. Este foarte puțin probabil ca vreuna dintre componentele acestei serii să poată pune vreo problemă „Șepcilor roșii”, care au deja în echipă numeroși jucători cu experiență în Liga 1 și chiar în cupele europene. Unirea Jucu, FC Zalău și Metalurgistul Cugir ar putea fi, totuși, printre oponentele capabile de surprize, cu mențiunea că e posibil ca federația să mute Cugirul din această serie.


Galeria clujeană și-a susținut cu forță echipa într-un sezon infernal petrecut prin localitățile din județ. Credit foto: Cristian Cosma/Contul de Facebook „Peluza Șepcile roșii”

Dacă vor trece de acest prim hop, Petrolul, Oțelul, U Cluj și Farul vor intra, începând din sezonul 2018-2019, în Liga 2. În acest moment ar trebui să intervină FRF, conform planului, care va decide că la sfârșitul acelui campionat vor promova patru echipe în Liga 1.

Ultima parte a drumului va fi, însă, și cea mai dificilă. De acest lucru sunt conștienți și cei care se ocupă acum de echipele renăscute cu susținerea suporterilor. Din discuțiile cu oficialii acestora, ProSport a aflat că toate patru iau în calcul posibilitatea unei sincope și staționarea un sezon (dar nu mai mult de atât) în Liga 2.
În această ultimă etapă, noile promovate se vor intersecta, foarte probabil, atât cu echipele altor orașe mari (UTA încearcă, de exemplu, de doi ani să promoveze, iar din acest sezon va fi prezentă acolo și echipa Piteștiului), cât și cu echipe retrogradate din prima ligă (cazul ASA Tg. Mureș în acest sezon) care își propun să revină cât mai repede de unde au căzut.

În orice caz, bugetul estimat de cei care se ocupă de cele patru echipe pentru promovarea în Liga 2, în sezonul următor, este identic: circa 400.000 de euro. Pentru a promova în Liga 1, cei de la Petrolul, Farul, Oțelul și U Cluj au avansat, în dialogul cu ProSport, aproximativ aceeași sumă – 1.000.000 de euro.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×