„Uite aici l-am făcut antrenor pe Reghecampf, că nu avea licențele. Aici i-am făcut și lui Blaga (n.red. – Vasile Blaga, candidat la președinție în 2014) lansarea la președinție. I-am făcut-o și lui Boc, nu e problemă asta”. Bărbatul supraponderal în vârstă de 66 de ani lasă palma să cadă cu greutate pe masă. Deși e îmbrăcat în trening, dă senzația că are încă în sânge deprinderile de primar, post pe care l-a ocupat până în decembrie 2011, când a fost arestat. Condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare după ce procurorii l-au acuzat că a pretins mită de peste un milion de euro, Apostol Mușat e acum în libertate, în control judiciar, pe durata recursului. După moartea soției, fostul primar s-a refugiat în complexul ridicat la marginea pădurii, în comuna Ghermănești. Aici e fostul său imperiu. Deasupra restaurantului a ridicat un hotel, iar în spate un club de bowling. Dincolo de un gard, se zărește terenul de fotbal pe care acum joacă Voința Snagov, o echipă de liga a treia. În urmă cu 5 ani, aici evolua FC Snagov, un club care termina an de an în prima jumătate a clasamentului din Liga 2. Echipa este dispărută. În primăvara lui 2012, FC Snagov a sucombat după plecarea lui Reghecampf la Chiajna. Odată cu clubul s-a prăbușit și Apostol Mușat.
Surprinzător, fostul primar Apostol Mușat este cel care a inițiat dialogul cu ziariștii despre perioada în care l-a avut antrenor pe Laurențiu Reghecampf. „Am o supărare față de el”, și-a justificat la telefon demersul. Era primul primar dispus să discute despre relația avută cu antrenorul care a câștigat două titluri de campion cu Steaua, dar care în același timp a fost asociat în repetate rânduri de media din România cu lumea subterană a pariurilor ilegale.
Familia Reghecampf și „lipiciul” la primari
Familia Reghecampf a avut de-a lungul timpului legături strânse cu mai mulți primari. În 2009, antrenorul și soția au colaborat la Buftea cu Ion Stoica, edilul care a fost ulterior condamnat la 3 ani de închisoare pentru luare de mită. După perioada petrecută la FC Snagov, club susținut de primarul Apostol Mușat, cei doi au mers la Concordia Chiajna, creația primarului Mircea Minea. În fine, în 2014, Reghecampf și soția au fost declarați cetățeni de onoare ai comunei Dămuc, din județul Neamț, primind în același timp un teren gratis din partea primarului Anton Covasan. La scurt timp după asta, fiul primarului – junior la Ceahlăul – a plecat în Germania, la clubul de fotbal SuS Kaiserau, apropiații susținând că recomandarea a venit din partea lui Reghecampf, fost jucător la Energie Cottbus, Alemannia Aachen și Kaiserslautern.
Povestirea lui Mușat despre Reghecampf începe, însă, cu justificarea statutului de condamnat. Ochii iscoditori ai fostului primar lasă mereu senzația că au văzut mult mai mult decât mărturisește acesta: „Mă ascultase SRI când îmi mai zicea unul să-i pun un bec, altul să-i fac nu știu ce… La Snagov, e primăria dracului, nu e orice primărie, iar cine stă în Snagov…M-au ascultat și mi-au zis: „Berceanu ți-a făcut aia, ăla așa, ăla asta”. Vă dați seama, eu aveam toți șmecherii aici, la Snagov, mă sunau, ba unul, ba altul. „Dă-mi aia, fă-mi aia”. Ă‚la că n-are flori în curte…”. Mușat a fost condamnat în același dosar cu Adrian Mladin, fostul primar din Jilava și fost membru al Corpului de control al premierului Călin Popescu Tăriceanu cu legături în cazul de corupție al lui Cristian David. Cei doi au intrat în arest în același timp și au ieșit tot împreună. Mușat spune însă că atitudinile lor dincolo de gratii au fost diferite, că Mladin a început să colaboreze cu procurorii: „M-au chemat ăștia (n.red. – procurorii) și mi-au zis „Spune de ăia, spune de ăia!”. I-am zis avocatului că nu vreau să spun nimic. Javra asta de chior (n.red. – Traian Băsescu) începuse cearta cu Blaga și a avut atâta oftică pe mine că n-am spus niște lucruri pe care le vorbisem… Una e să știi, alta e să vrei să spui. Mladin a început să vorbească toate nenorocirile pământului. Ă‚sta a fost interesul lor, ca unul dintre noi să… Adi Minune trebuie să spună tot. Adrian Mladin, așa îi spun eu, pentru că el e cu minunile pe care le spune acolo. Dar uite că a aranjat un primar, un prefect”.
Mărturie de la Buftea – Snagov 4-2: „A fost trânteală curată”
După un detour prin subiectul Elena Udrea – „Trebuia să facem o stațiune balneoclimaterică. Păcat că n-am putut să mai facem”, spune Mușat care susține că a fost chemat să vorbească și despre fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, dar a declinat invitația procurorilor – , discuția ajunge în cele din urmă la FC Snagov și la familia Reghecampf. Odată cu întoarcerea în primăvara lui 2009, limbajul lui Apostol Mușat devine tot mai colorat:
„Cum l-am cunoscut pe jăvruța asta? L-am cunoscut la Buftea. A scris mare presa despre meciul ăla, 5-2 (n.red. – memoria îi joacă o festă, meciul s-a terminat 4-2) . Fostul primar de la Buftea (n.red. – Ion Stoica) îmi zice: „Domnule, ăștia se laudă că vin la dumneata după meci!”. Eu aveam antrenor un băiat care a jucat la noi, e de la Periș, era amic cu Olăroiu, unul George Dumitru. Fost fundaș pe la Sportul. Avea o grupă de copii foarte bună cu care a făcut și performanță. Eu zic: „Nu știu ce să zic”. La club, președinte era Gabi Oprea, băiatul ăsta. Îi zic primarului: „Stai să-l întreb pe Gabi, că nu prea mă bag eu în toate căcaturile astea”. El zice: „Hai, cred că batem noi!”. Eu: „Bă, să vă dea Dumnezeu, să scăpăm și noi că suntem… Și așa, ce să fac cu dărâmăturile alea?! Mă duc în prima divizie? N-am cum”. Eram sus. Le zic însă că am vreo 4-5 jucători care fac jocul. „Vi le pun în ațe în cinci minute”.
Meciul s-a jucat pe 3 aprilie 2009, în etapa a 21-a din seria I a Ligii 2. FC Snagov era pe locul 6, FC Buftea stătea pe locul 9. Apostol Mușat – aflat în tribună în acea zi – coordona clubul prin finul său, Gabriel Oprea, consilier local, care ulterior avea să se înrudească și cu Laurențiu Reghecampf. Jocul a avut o desfășurare bizară, remarcată pentru prima dată de site-ul Expresul de Buftea, care a scris că viitorul antrenor al Stelei le-ar fi transmis jucătorilor, prin căpitanul Dorobanțu, că partida trebuie să se încheie cu scorul de 4-2. Cota era 40 la 1, iar în ultimele minute, fotbaliștii de la Snagov au plimbat mingea în propria jumătate fără a fi atacați de adversari. Imaginile incredibile pot fi văzute mai jos.
Ulterior, Gazeta Sporturilor a publicat povestea „blatului” din trei surse care au dorit să-și păstreze anonimatul
„După ce și-au făcut încălzirea pe gazon, jucătorii de la Buftea s-au retras în vestiar ca să se pregătească pentru startul partidei. S-a auzit în cabină strigătul de mobilizare, «Victorie, victorie!», dar, cînd echipa a dat să plece spre teren, Reghecampf l-a tras în toaletă pe mijlocașul Marius Dorobanțu. Au discutat cîteva secunde, iar cînd Dorobanțu a ieșit din vestiar le-a transmis un mesaj ferm cîtorva colegi. A vorbit doar cu oamenii cu experiență! Iar indicația a fost fără dubii: «Trebuie să se termine 4-2!»” Insider Gazeta Sporturilor
Conform mărturiei insiderilor Gazetei, soția lui Reghecampf, care era președinte la Buftea, a intrat în vestiarul Snagovului și le-a promis jucătorilor câte 3.000 de lei. Informațiile celor de la Expresul de Buftea completează tabloul: fotbaliștii de la Buftea au primit câte 4.000 de lei. În tribună, Gabi Oprea și un anume Cătălin Rufă, actual finanțator la Reșița, ar fi pariat sume foarte mari pe scorul de 4-2 în modulul live.
Laurențiu Reghecampf, soția sa și Gabriel Oprea, omul care asigura comunicarea dintre antrenor și Apostol Mușat
În discuție, Mușat dă mereu impresia că știe mult mai mult decât spune și că încearcă să se delimiteze de acțiunile lui Gabi Oprea. Continuarea poveștii sale este însă extrem de interesantă:
„Ă‚sta (n.red. – primarul din Buftea) luase de pe la Timișoara niște jucători, dar erau vai de mama lor. Eu nu am știut că Reghecampf se ocupă de toate astea. Eu știam că e nevastă-sa președinte, că-l văzusem pe Hrib acolo. Știam că ăla (n.red. – Hrib) e antrenor, dar pe acte era ăsta (n.red. – Reghe) antrenor. În sfârșit, s-a terminat 4-2, nu vreau să intru în amănunte, dar după mine a fost trânteală curată. Nu cred însă că a avut vreo influență, decât la jucători, acolo, ceva. Aveam și mercenari, era Gigel Ene. Câștiga un meci, îți pierdea un meci când voia el. Eu sunt mare amator de dulciuri și mă cheamă ăia: „Haideți sus, să o cunoașteți de doamna președinte”. Nu o cunoașteam. Doar pe maică-sa o știam foarte bine. Maică-sa avea casă aici, casa asta din Ghermănești e a ei, nu a lor. Dar au mai cumpărat ei, au luat o casă de la Gabi Oprea acum. Se laudă că e mare, pe lacul Snagov!. De unde mare?! E pe 300 de metri. Băi, mincinoși sunt ăștia! Când îi aud. Cât pot să mintă! Ei nu suportă să treacă o zi, două, trei, să nu apară într-un tabloid. Nu se poate, au un cancanism de ăsta nenorocit”.
După publicarea dezvăluirilor în paginile Gazetei, Reghecampf declarase: „E o tîmpenie cine insistă în ideea că eu am fost implicat”. Gabriel Oprea îl completase: „De ce să comentez faptele? Vă luați acum de Reghe? Dați-ne sursele ca să știu pe cine iau de piept! Îi credeți pe toți mincinoșii?”. Acum, nașul lui Oprea și omul care a ridicat FC Snagov recunoaște că partida de la Buftea „a fost trânteală curată!”.
Apostol Mușat își continuă netulburat istorisirea. Deși spune că meciul a fost blat, urma să-i aducă la Snagov pe soții Reghecampf, doi dintre oamenii care se aflau la Buftea în ziua episodului necurat. Decizia este mutată, însă, de fostul primar în cârca lui Gabi Oprea:
„M-am dus sus acolo și ăla (n.red. – primarul Stoica) îmi zice: „Bă, am auzit că îi iei pe ăștia!”. Eu îi zic: „Bă, poate Gabi. Eu nu știu, nu mă bag”. Mie doar îmi cereau banul, eu le dădeam banul cum și cum, redirecționam banii spre ei. Mi-a zis primarul de la Buftea: „Mă crezi că ăștia mi-au cheltuit vreo 4 miliarde în nu știu cât timp și m-au nenorocit? Ai grijă de ei că sunt așa”.
Era aprilie 2009. Peste două luni, în ciuda avertismentului primarului din Buftea, FC Snagov își anunța noua conducere tehnică: Reghecampf – antrenor, soția lui – președinte executiv, Țermure – antrenor secund. Apostol Mușat:
„Vine Gabi Oprea la mine și-mi spune: „Uite, așa, așa”. Eu zic: „Băi, Gabi, tu știi că nu mă bag. Îmi pare rău de George (n.red. – George Dumitru, antrenorul de la Snagov) că e băiatul nostru, dar bagă-l tot la copii, ține-i salariul la fel”. Și a venit el, a venit și cu „Țaca”, cu Țermure. Eu îi zic: „Bă, dar ce îți mai trebuia și Țermure?”. Mie nu mi-a spus că nu avea carnet de antrenor. Știi când am aflat că nu avea carnet de antrenor? A venit nea Mircea Rădulescu și a făcut o ședință de asta cu cursanții aici, la Snagov. Și acolo, eu am o sală de ședințe, îi văd pe Contra, pe Gane, pe el… Și zic: „Ce e, băi, cu voi?” Gabi, care mă ținea la curent, îmi spune. „Păi cum, mă, ăsta nu e antrenor?. Bă, f***-vă-n bot! De aia îți trebuia Țaca”.
În scurt timp, însă, Mușat urma să aibă un nou motiv de nemulțumire. Fostul primar susține că semnalul primit de la omologul din Buftea s-a confirmat și la Snagov: „De atunci aveam așa o reticență. Știi de ce? Pentru că făceau niște cheltuieli și îi întrebam: „Bă, dar de ce a trebuit să se ducă la hotelul ăsta și de ce nu la celălalt? Condițiile erau aceleași, dar banii erau mai puțini. Dacă eu am vorbit cu primarul de acolo să ne dea una, alta, de ce v-ați sucit voi? Ei: „Nu, că era gălăgie în hotelul ăla”. Bine, mă! În privința condițiilor, escrocul ăsta a avut de la mine tot”.
Apostol Mușat, cu geacă gri, pe gazonul stadionului din Snagov, alături de Reghecampf și de Vlad Toader (cu ochelari). Mușat: „Are un om de casă, unul Vlad, o duce, o aduce pe nevastă-sa”
Plecarea la Bistrița, troc făcut pe terasă la Lupescu
Cu Reghecampf – care nu avea nici măcar licența B – pe bancă, FC Snagov a avut un sezon decent, terminând campionatul pe locul 4 în seria I din Liga 2. Înainte de finalul sezonului, însă, pe 14 mai, antrenorul a fost tentat de Adrian Mititelu să preia Universitatea Craiova pentru ultimele două etape din prima ligă: meciurile cu Steaua (0-2) și Oțelul (3-0). În acte, Reghecampf a fost trecut manager sportiv, iar antrenor Gheorghe Biță. Echipa s-a salvat de la retrogradare, însă antrenorul s-a întors la Snagov. La scurt timp, însă, avea să plece din nou. Povestește Apostol Mușat:
„Vine Gabi Oprea la mine și zice: „Domnule, să-ți spun ceva. Uite, Reghe are solicitare de la Bistrița. Nea Jean (n.red. – Jean Pădureanu) e la Lupescu pe terasă și te roagă să te duci până acolo. M-am dus. Să trăiești, nea Jeane. Salut, Ioane. Ce s-a întâmplat? El: „Uite, vreau să-l iau pe Reghe, dar îl vreau și pe Gigel Ene și pe portarul Irimia”. Bine, nea Jeane, ia-i, dar dă și matale acolo ce poți. Nu a dat nimic. Doar șmecherita (n.red. – soția lui Reghecampf) a luat ceva. Nu puteai să joci la Snagov dacă nu o aveai pe ea impresar. Îți aduc un puști care joacă, i-a stricat tot. Era într-o vână extraordinară, avea vreo 16 ani. Îl cheamă Stancu, fundaș stânga. Nu a vrut să semneze cu ea. Venise din cantonamentul din Antalya, jucase cu echipe tari, Kielce. Ce le-a făcut copilul ăsta, l-a învârtit pe un fundaș de doi metri. A dracu”, nu-l băga din cauză că nu a semnat. Eu am aflat târziu că nu a vrut să semneze cu ea și nu l-a băgat”.
Ionuț Lupescu în tribunele stadionului din Snagov, alături de Gabi Oprea și Laurențiu Reghecampf. Toți trei poartă ochelari de soare
Ajuns la Gloria, Reghecampf a avut un start slab de sezon. Pe 23 octombrie 2010, era demis după ce câștigase doar 10 puncte în 12 etape (două victorii, patru egaluri și șase înfrângeri). Memoria lui Apostol Mușat nu e precisă în privința perioadei petrecute de fostul său antrenor la clubul lui Pădureanu. Reghecampf a stat trei luni, fostul primar vorbește despre o perioadă mai scurtă:
„La vreo 3 săptămâni, îmi zice nea Jean: „Bă, le-am dat și vilă, le-am dat și aia. Băga-mi-aș. Ia-ți-i în p*** mea de aici pe scamatorii ăștia. Să nu mai aud de ei”. Nu știu ce făcuseră, nu mi-a spus concret, că vă spuneam. Mofturoși, plini de ei și nu știu ce, nu știu cum”.
Telenovela continuă, iar ritmul devine alert: „Vine Gabi iarăși. „Băi, nea Mușate, uite, Reghe…”. Eu îi pusesem pe Laurențiu Tudor, nepotul meu, și cu George. Zic: „Bine, mă, să vină!”. Vin înapoi, iarăși vine toată trupa. El, ea, Țermure. A venit Reghe înapoi la Snagov. Mai stăteam la câte un pește, la câte o aia. Eram ca o familie în Snagov, aici”.
„Am pariat că nu rezistă la Craiova”
Pe 3 aprilie 2011, în plin retur cu FC Snagov, Reghecampf pleacă să negocieze cu Adrian Mititelu o întoarcere la Craiova. „Mă înțeleg bine cu primarul de la Snagov și cred că mă va înțelege”, declara el pentru ProSport imediat după ce semnase. Apostol Mușat zâmbește când ajunge la acest episod:
„Vine Gabi iarăși (imită dialogul șoptit). „Bă, știi, vrea la Craiova”. „Bă, Gabi, îl las să se ducă și la Craiova, dar uite bat mâna cu tine că ăsta nu rezistă o lună acolo. În primul rând, e plin de el, marele antrenor. Iar Mititelu e cine e. Te rog eu frumos, e ultima dată. Nu mă mai f*** atâta. Pune-l pe nepotu”, ia-l pe nepotu!”. Nepotul meu plecase și el la Vâlcea, nu mai aveam pe cine să pun. L-am pus din nou pe George, știam că se întoarce ăsta (n.red. – Reghecampf)”.
Peste fix o lună fără două zile, Reghecampf era suspendat de Adrian Mititelu pentru că decisese să-i excludă din lot pe Mihai Dina și pe frații Mihai și Florin Costea. Explicația lui Reghecampf? „Și-au permis să mănânce pizza și eu i-am suspendat”. Continuarea? Povestește Mușat, cu condimentele de rigoare: „După câteva etape, vine din nou. El o avea pe asta. Că în Germania, făcea, dregea. Făcea p***! Dacă ar fi făcut, era și el fotbalist ca Lupescu”. Mă pomenesc din nou cu ei. „Hai, bă, nea Mușate!”. În sfârșit…I-am luat”
Apostol Mușat, în trening alb cu negru și roșu, zâmbește mulțumit din tribunele stadionului din Snagov. Relația cu Reghecampf era OK
În ciuda nemulțumirilor pe care le exprimă acum, Mușat l-a instalat pentru a patra oară la FC Snagov pe Reghecampf. Cu el pe bancă, echipa se afla pe locul 4 în noiembrie 2011, când sezonul de toamnă din Liga 2 s-a întrerupt. Snagov avea șase victorii, șase egaluri și trei înfrângeri. De aici începe episodul care avea să-l determine pe fostul primar să sune jurnaliștii. Dialogul povestit de Mușat dezvăluie, involuntar, modul în care primarii controlează echipele și felul în care își fixează sau abandonează obiectivele în timpul unui sezon:
„La o întâlnire a primarilor, îmi spune Mircea Minea (n.red. – primarul din Chiajna): „Băi, Mușate, ce faci, mă? Ești în față acolo, aveai vreun gând că dacă e, poate…”. I-am zis: „Bă, Mirceo, n-am niciun gând pentru că nu sunt bani. Cu o cârciumă, ce să țin eu?”. Nu mi-l dai pe Reghe?, zice el. Îi zic: „Bă, ți-l dau, dacă el vrea. Uite, îl trimit la tine să discuți cu el”. Se duce la Minea, a doua zi vine la mine, îi făcusem un birou aici: „Nea Mușate, uite așa”. Ia zi, bă, Laurențiu! „Uite, nea Mușat, vreau să plec și eu, dar vreau să iau pe cutare, pe cutare, pe cutare, pe cutare…Bă, du-te-n p*** mea, ce faci, desființezi echipa? Bratu, Popa, Dinu Viorel, Filip, Baruch, portarul, Robert Iancu și încă unul. I-am dat jucătorii, dar i-am zis să aducă 50.000 la echipă aici, să se mențină și ei aici. Urma să joc cu juniorii. El: „Gata, facem, dregem”. Eu i-am cerut 60, el a zis 50. În sfârșit…”.
„Neubert făcea tot. Antrenamente, tactică…”
Pe 18 decembrie 2011, Reghecampf era numit antrenor la Concordia Chiajna, club aflat pe penultimul loc în Liga 1. Soția sa devenea manager general, iar împreună cu ei făceau deplasarea în comuna din vestul Bucureștiului fotbaliștii Idan Baruch, Adrian Popa II, Dorin Bratu, Viorel Dinu, Roberto Iancu, Arthur Teuț și Lucian Filip. Doi dintre ei, Bratu și Filip, aveau să meargă ulterior cu Reghecampf și la Steaua, împreună cu Adrian Popa I, fotbalist cu care antrenorul lucrase și la Buftea, în 2008.
În trupa deplasată la Chiajna se mai afla un personaj necunoscut atunci publicului din România: preparatorul fizic Thomas Neubert care lăsase inexplicabil un club precum Kaiserslautern – unde lucrase cu Reghecampf – pentru a veni în România la un club de Liga 2. Apostol Mușat are o poveste uimitoare despre germanul devenit între timp vedetă în România după ce Steaua a câștigat cu el în staff două titluri de campioană:
„Reghecampf făcea antrenamente după niște caiete pe care i le dădea Neubert. El era exact cum te-ai duce tu la școală și îți dă dictare. Ai caietul aici, să scrii, și tu începi să scrii. Asta făcea el, nu făcea altceva. Neubert făcea tot. Nu doar pregătire fizică, făcea și tactică. Pe cuvânt de onoare. Ă‚sta nu se dezlipea de el. I-am văzut în cantonament, îl lua și pe Neubert, nu ne bătea nimeni”.
Reghecampf și Thomas Neubert se cunosc din perioada Kaiserslautern. Atunci, Reghecampf s-a retras din fotbal din cauza unui virus misterios
Cei 50.000 de euro pe care, potrivit lui Mușat, Reghecampf promisese să-i aducă la FC Snagov au declanșat conflictul dintre antrenor și primar. Frustrarea lui Apostol Mușat devine evidentă din numărul de înjurături rostite în timpul povestirii:
„Vine ghinionul și mă arestează pe mine. M-au uitat definitiv din momentul ăla. Nici măcar un telefon. L-am căutat de vreo două ori de la pârnaie, că puteai să vorbești, n-a răspuns șmecherul. Avea niște obligații, dar a achitat p***. Ce fac!? Dacă pe mine m-a arestat, a venit Curtea de Conturi și pe mine m-a făcut vraiște aici. Cică de ce am dat bani la fotbal și nu am făcut nu știu ce hotărâre la două cantonamente. M-au trimis în judecată și pe asta. Mare lucru nu dădusem. Două cantonamente, 50.000. Eu știind că are să-mi dea 50.000, i-am scris un mesaj. „Bă, Laure, să stingem litigiul ăsta. Hai să plătim la primărie și nu știu ce, nu știu cum”. Nu răspunde nimic. Îl sun. Nimic. Într-o seară, iar îl sun. Îi zic: „Băi, Laure, de ce nu-mi răspunzi?”. El îmi spune: „Cred că ați greșit numărul”. Să-mi belești p***, mă, dar n-am mai apucat să-i spun că a închis. Din clipa aia, i-am declarat război nesimțitului ăsta. Toate pot fi verificate, sunt la milimetru. Tu-mi spui mie, nenorocitule, care ai venit în țară cum ai venit, fugărit sau ce ai făcut tu pe acolo, tu vii și îmi spui că am greșit numărul!? Mie, care te-am ținut aici?”.
Ați văzut ce treabă a făcut la Chiajna… Era un nucleu nemaipomenit. În afară de portar, care era băiatul unui israelian care mai dădea bani aici, restul îi avusesem de 4-5 ani. Jucau extraordinar de bine, băteam pe cine voiam Apostol Mușat
Este povestea lui Apostol Mușat rezultatul frustrării sale? Fostul primar continuă să vorbească, folosind întâmplări și personaje cu o lejeritate incredibilă. Din nou, o întâlnire cu primarul Mircea Minea pare desprinsă din satirele lui Caragiale:
„Marele antrenor, care nu poate să stea de vorbă cu mine. Putea să-mi spună: „Nea Mușate, vreau și eu să mă laud cu aia, cu aia”. Să vă spun alta. Nici măcar nu i-a plătit toată casa lui Oprea. Se laudă ca un nenorocit și asta te intrigă. Spune că a luat milioane și nu dă datoriile pe care le are. Fuge ca un laș, putea să mă sune pe mine. N-a avut curaj să vină, că dacă-l vedeam, îi dădeam un șut în c**. Nesimțitul dracu”. Am stat cu tine la masă, am făcut împreună niște lucruri, dă banii la Primărie! Culmea, noroc cu Baruch ăla mic. Juca la Slobozia. Când m-am eliberat în februarie, mă ia ta-su, sunt prieten cu el. Reghe e finul lui, dar eu îl știu de ani de zile. Stă în Snagov de mult. Mă ia să-l văd pe fi-su, era pe terenul doi la Chiajna. Nu mă duc la vestiare, mă duc pe partea cealaltă. Îl sun pe Gabi (n.red. – Oprea). „Bă, ne ducem să-l vedem pe băiat”. Nu mi-a zis nimic că ar fi acolo. După vreo jumătate de oră din meci, vine Mircea la mine. „Ce faci, mă?. De ce nu mi-ai spus că ești aici? Uite, eu am plecat de la vestiare, că veniseră Gabi Oprea, Popa și cu Reghecampf și nu pot să stau lângă javra aia de Reghe”. Eu îi zic: „Bă, du-te dracu”, ți-am dat jucătorii ăia, n-ai…”. El zice: „Bă, eu am discutat, am rezolvat tot. M-am înțeles cu Reghe. Tu mi-ai spus să mă înțeleg cu el, nu? M-am înțeles cu el”. Eu: „Bine, mă, eu te-am întrebat…”. Atunci, când am auzit ce mi-a spus Mircea, am început eu să-l sun să dea banii la Primărie. Și cu Mircea a avut, probabil, (n.red. – conflicte) că e un escroc. Nu știu exact ce au avut”.
Primarul Mircea Minea, dreapta, la prezentarea oficială a lui Laurențiu Reghecampf
La o masă întunecată din restaurantul de la marginea pădurii din Ghermănești, fostul primar Apostol Mușat își aranjează, stingher, gulerul bluzei de trening. Teritoriul său s-a restrâns dramatic. Acum îi comandă un ceai unui băiat de la bucătărie, dar până acum 4 ani, controla tot ce mișca în comuna Snagov, locul în care locuiesc multe dintre VIP-urile Bucureștiului. Printre ei, politicieni, artiști sau sportivi. Fostul primar mai are în mânecă un episod, un amestesc amețitor de dezvăluiri și cancanuri care implică și performanțele Stelei din perioada Reghecampf:
„Eu am vorbit și cu Burleanu, el e amic aici cu un fost senator care l-a susținut cu fotbalul ăsta pe teren mic. Senatorul Vasilescu. I-am zis lui Burleanu: „Bă, cum p*** mea, nevasta e impresar, iar el antrenor? Cum vine asta? Conflict de interese de la A la Z. Voi de ce nu-l aplicați!? Nu vedeți că bagă pe cine îi dă mălaiul?!”. Acum, ce rost avea să se întâlnească cu fotbaliștii la șpriț? N-ați văzut cum mergea Steaua? Chipciu nimic, ăla nimic…Ă‚sta e caracterul lui. Zero. Un om de nimic care a ajuns cum a ajuns în fotbalul românesc. Stă toată ziua în tabloide. A avut rezultate la Steaua, dar ce concurență a avut? Ce echipe au fost când a câștigat el campionatele? Câți jucători a avut ea la echipele celelalte? Păi, el se bătea cu el singur. N-a avut adversari. De ce când s-a dus la arabi n-a făcut nimic? La Gloria, nimic. La Craiova, nimic. A făcut la Chiajna că a avut un nucleu de jucători. Neubert e omul care l-a făcut antrenor. Sută la sută! Ia-l pe Neubert de lângă el și vezi dacă mai face ceva? L-a zăpăcit și pe ăla de cap. L-a lăsat nevasta, s-a încurcat cu o puștoaică româncă. I-a zăpăcit familia și lui ăla. Așa sunt ei”.
Contactat de ProSport, Laurențiu Reghecampf s-a rezumat să răspundă: „Nu vreau să comentez ce spune Mușat”.
Ă‚sta e Reghecampf. Mai minte de două ori că are niște oferte… Eu l-am ajutat să ajungă pe unde a fost. Dacă ziceam nu, nu se ducea. Sau se ducea și nu se mai întorcea. L-am făcut și antrenor pe terasa asta, aici, că nu era și n-am știut. El s-a realizat în România. A avut-o și pe asta (n.red. – soția) cu înaintările, le rupe nasurile la fotbaliști. Se bagă în ei de le ia răsuflarea Apostol Mușat
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER