Conflictul intern de la „Casa Fotbalului” continuă și după ședința tulbure de ieri a Comitetului Executiv. Daniel Prodan susține că a făcut o plângere penală împotriva lui Răzvan Burleanu, considerând abuziv modul în care a fost eliminat de pe lista reprezentanților FRF în structurile europene. „Președintele nevalidat trebuia să aibă acordul Comitetului Executiv pentru a mă scoate pe mine sau pe Belodedici din comisiile UEFA, ori el a făcut aceste modificări de la sine putere, că așa a vrut. M-am întâlnit în această dimineață cu avocatul meu și am făcut o plângere penală împotriva președintelui FRF pentru abuz în serviciu. Mai departe se va ocupa avocatul. Aștept acum ca președintele să-și explice faptele”, a spus Prodan pentru ProSport.
Daniel Prodan a fost până de curând membru în Comisia Hat-Trick a UEFA, iar ieri, în ședința CEx, Răzvan Burleanu a anunțat înlocuirea sa cu Radu Vișan, managerul FRF venit la „Casa Fotbalului” împreună cu actualul președinte. ProSport a prezentat toate schimbările făcute de Răzvan Burleanu, precum și problemele regulamentare pe care le invocă acum contestatarii săi.
În Statutul FRF, la articolul 35, cel care stabilește atribuțiile Comitetului Executiv, sunt specificate următoarele: „CEx aprobă propunerile nominale de reprezentare a FRF în organismele FIFA și UEFA”. În cazul de față, conform celor susținute de Prodan, modificările au fost făcute fără aprobarea Comitetului Executiv, iar în ședința de ieri membrii acestuia doar au luat la cunoștință schimbările.
CE SCHIMBĂ‚RI AU FOST FĂ‚CUTE ÎN COMISIILE UEFA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER