Echipa a doua a celor de la Dinamo s-a desființat în urmă cu mai bine de doi ani, iar șefii din ”Ștefan cel Mare” nu au de gând să reînființeze ”satelitul” prea curând. Florin Prunea (51 de ani) a reacționat după materialul publicat de ProSport, duminică.
Managerul general al ”câinilor” spune că, deocamdata, bugetul clubului nu permite acest lucru, astfel că Dinamo va fi nevoită să caute, în continuare, soluții pentru jucătorii tineri: ”Nu, pentru că nu ne permitem din punct de vedere financiar un asemenea lucru. Trebuie să faci un buget, trebuie să vezi despre ce e vorba. Depinde ce vrei de la echipa a doua, dacă vrei să promovezi în Liga 2, depinde. Deocamdata nu putem, nu ne permitem să facem așa ceva”, a spus Prunea, pentru ProSport.
Sezonul 2012-2013 a fost ultimul pentru Dinamo II în liga secundă. Clubul a retrogradat atunci după ce a ocupat exact același loc ca în sezonul precedent, adică 13. Cum a fost posibil? Oficialii FRF au decis să schimbe formatul competiției, astfel că au vrut să reducă numărul de echipe de la 16 la 13. În acel an, cinci echipe au retrogradat în Liga 3.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV | Cea mai mare ”gafă” făcută de Negoiță la Dinamo! ”Prețul” pe care l-au plătit ”câinii” după decizia patronului. Cornel Țălnar, Ioan Andone, Liviu Ciobotariu și Gigi Mulțescu au reacționat
Dinamo II în meciul de Cupă cu Dinamo I, din 2016: Mihai Eșanu – Roberto Anghel, Vlad Georgescu, Denis Ciobotariu, Daniel Groza – Alin Dudea, Mihnea Vlad – Alexandru Dulca, Andrei Târcoveanu, Ion Gheorghe – Lucian Neață
Cluburile din Liga 1 cu ‘sateliți’ în Liga 3:
CFR Cluj 2 – Liga 3, Seria 5, locul 5 U Craiova 2 – Liga 3, Seria 3, locul 4 FCSB 2 – Liga 3, Seria 2, locul 9 FC Voluntari 2 – Liga 3, Seria 3, locul 9 AFC Astra 2 – Liga 3, Seria 3, locul 15 FC Botoșani 2, Liga 3, Seria 1, locul 8
Jucătorii împrumutați de Dinamo după desființarea Dinamo II:
Iustin Popescu – Chindia Târgoviște (cedat între timp) Andrei Tîrcoveanu – Gaz Metan Mediaș (ajuns liber de contract la Viitorul, împrumutat în prezent la Concordia Chiajna) Mihai Popescu – FC Voluntari Patrick Petre – Sepsi Sfântu Gheorghe (ajuns liber de la Poli Iași, în prezent la Farul Constanța) Vlad Olteanu – FC Voluntari, ACS Poli Timișoara, Concordia Chiajna Ivan Pesic – Șahtior Karagandy Alin Dudea – Chindia Târgoviște Marco Ehmann – Farul Constanța, CSM Reșița Liviu Gheorghe – Dacia Unirea Brăila, Sportul Snagov, Daco-Getica Robert Moldoveanu – Petrolul Ploiești Mihai Neicuțescu – Chindia Târgoviște Mihai Eșanu – Daco-Getica Cătălin Măgureanu – CS Afumați Geani Crețu – Rapid București Radu Zamfir – Daco-Getica
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER