EXCLUSIV | Reacția steliștilor după ce au aflat că Istvan Kovacs e lăsat să arbitreze în Europa League, deși în Liga 1 e suspendat după scandalul de la Târgu-Mureș
O situație greu de acceptat pentru steliști se va derula în această săptămână. Istvan Kovacs (30 de ani), nimeni altul decât arbitrul care a condus meciul ASA Târgu Mureș-Steaua (scor 1-0) și nu i-a eliminat pe fotbaliștii Gabi Mureșan și Ousmane N”Doye pentru lovirea lui Rusescu, respectiv a lui Keșeru, a fost delegat la meciul din Europa League dintre Everton și FC Krasondar.
Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Micloș Nagy și Aurel Onița, iar Marius Avram și Adrian Comănescu vor fi asistenții adiționali. Partida se va juca joi, de la ora 22:05, și nu mai are nicio miză pentru că englezii sunt deja calificați, iar rușii ocupă ultimul loc în clasamentul Grupei H.
25 de meciuri internaționale a condus până acum la centru Istvan Kovacs
Din cauza lui Kovacs, Mureșan nu a putut fi suspendat
Aprecierea de care se bucură Istvan Kovacs este revoltătoare pentru steliști. Clubul din Ghencea a primit asigurări din partea celor de la CCA că arbitrul nu va mai conduce niciun meci până în februarie anul viitor, după prestația slabă din etapa a 12-a. Iar acum, el e lăsat să plece la un meci international. Kovacs i-a acordat doar cartonaș galben lui Gabi Mureșan după ce mijlocașul de la ASA l-a lovit cu cotul în plină figură pe Rusescu, iar acesta a fost la un pas să-și piardă ochiul drept. Din cauza faptului că arbitrul l-a avertizat doar cu „galben”, Mureșan nu a putut fi suspendat, deorece, conform Regulamentului, gestul fotbalistului fusese observat și sancționat de arbitru, iar decizia luată în teren nu mai poate fi schimbată.
Rusescu a fost nevoit să se opereze la osul ocular drept după intervenția lui Mureșan și joacă în acest final de an cu o mască de protecție
Duckadam: „Nimic nu mă mai miră!”
Helmuth Duckadam, președinte onorific al Stelei, a fost unul dintre steliștii care l-au criticat dur pe Kovacs pentru prestația din respectivul meci. Pentru a-l determina să nu mai emită astfel de opinii, CCA l-a reclamat la Comisia de Disciplină chiar dacă Duckadam nu deține funcție oficială la Steaua. „Am fost chemat la Comisie ca simplu cetățean, eu nu reprezint clubul Steaua. Vorbesc, comentez despre fotbal așa cum face și Ilie Dumitrescu, cum face Balint. Acum, că aud de faptul că Istvan Kovacs e lăsat să arbitreze un meci de Europa League, ce să mai zic? Nu mă miră, asta e România! La câte se întâmplă în țara asta, nimic nu mă mai miră”, ne-a declarat Duckadam.
Partida Everton – FC Krasnodar e prima pe care Istvan Kovacs o va conduce după meciul ASA Târgu Mureș – Steaua, disputat pe 26 octombrie 2014.
Tot joi seara, în Europa League, Cristi Balaj va conduce la centru partida Fiorentina-Dinamo Minsk.