La doi ani de la momentul în care a făcut cea mai surprinzătoare alegere a unei cariere în care a respirat aerul de la cel mai înalt nivel al fotbalului, Ciprian Marica (32 de ani) a vorbit, în direct la ProSport Live, despre experiența ratată de la FCSB, echipă la care a venit pentru a avea o șansă la EURO 2016 și a câștiga campionatul.
Un mare dinamovist, care a început fotbalul la juniorii din Ștefan cel Mare, Marica și-a pus fanii alb-roșii în cap în ziua în care a acceptat oferta venită din partea lui Gigi Becali, patron aflat în căutarea unui atacant de top care să-i dea o mână de ajutor în partea a doua a sezonului 2015/2016. Acum, după ce timpul a trecut, Marica spune că nu regretă alegerea pe care a făcut-o în iarna lui 2016: „Nu regret deloc! Când am ales să vin la FCSB, era cea mai bună soluție pentru mine. Pentru a prinde un campionat european, pentru a mai da o șansă carierei mele, pentru a încerca să câștig campionatul. Nu am de ce să regret. Mereu am avut propria părere, acum am o relație de respect cu Gigi Becali. Când respecți, de ce nu ar merge lucrurile bine?”, a spus Marica, la ProSport Live.
Aventura lui Ciprian Marica la FCSB a însemnat nouă meciuri, în care vârful a oferit trei pase decisive, și s-a terminat cu ratarea titlului de campion în Liga 1 Betano, câștigat în cele din urmă de Astra lui Marius Șumudică. După ce și-a încheiat conturile cu clubul roș-albastru, Marica s-a retras din fotbal, problemele la genunchi împiedicându-l să se exprime la nivelul la care o făcea când rupea plasele din Bundesliga, la Stuttgart și Schalke.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER