EXCLUSIV | Scandal între fotbaliștii Stelei ’86! Ilie Bărbulescu îi acuză pe câțiva colegi de-ai săi: „M-am săturat de blatiștii ăștia! M-au dezamăgit!”

Redactor:
Florin Marian
EXCLUSIV | Scandal între fotbaliștii Stelei '86! Ilie Bărbulescu îi acuză pe câțiva colegi de-ai săi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

E dimineață și câteva apeluri pierdute de la fostul fotbalist Ilie Bărbulescu te fac să te întrebi dacă e ceva serios. Curiozitatea nu este amânată și, la celălalt receptor, o voce total nemulțumită își exprimă indignarea pentru cu privire la ce a aflat după petrecerea de la Cheile Grădiștei.

Ce v-a supărat așa tare, domnule Ilie Bărbulescu?
Domnule, am o singură problemă, dar e mare! M-au sunat colegii aceștia ai mei, e scandal mare. Am fost la Cheile Grădiștei și am aflat că unii dintre noi, cei care am câștigat Cupa Campionilor din 1986, au venituri suplimentare, niște rente viagere despre care eu știam că nu s-au aprobat. Mă deranjează că unii iau, iar alții nu. E foarte frustrant!

Vă referiți la acele rente viagere, pentru care, în 2013, Duckadam a depus la Ministerul Tineretului și Sportului câteva dosare?
Da, au fost mai multe dosare depuse, printre care și al meu. Acum să aflu că unii dintre ei iau bani. Renta era de 27 milioane lei vechi, acum a crescut la 29 milioane… De ce nu se face asta pentru toată lumea?


Ilie Bărbulescu a fost unul dintre cei mai euforici steliști ai finalei din 1986 și a vrut să atingă Cupa Campionilor, înainte de decernare. El își reîntâlnește foștii colegi de la Steaua în fiecare an, când se sărbătorește aniversarea celui mai important eveniment cunoscut de fotbalul românesc

Cine primește aceste rente viagere?
Duckadam, Majearu și mai nou Lucică Bălan. Bine, Bălan acum de curând, după ce am fost la Cheile Grădiștei a primit acceptul ministerului. Nu știu cum de e posibil ca numai unii să primească. Așa, pe ochi frumoși, pe ce bază se dă? Ce strică dacă mai suplimentează pentru 4-5 foști fotbaliști. (n.r. Bumbescu, Pistol și Radu II sunt alți componenți ai echipei din 1986 care au depus dosarele acum doi ani și nu primesc rentă). Ce se așteaptă? Să murim toți și apoi să ne dea post-mortem?  

„I-am zis lui Duckdam că a mers pe blat!”

Dar ați vorbit cu Duckadam, știu că dânsul s-a ocupat de aceste dosare…
Domnule, eu știam că nu s-au aprobat. L-am întrebat pe Duckdam și el mi-a zis: „Ah, păi ce, tu nu ai știut? Lasă că vorbim, vedem”. Înseamnă că eu am aflat prea târziu și asta mă deranjează. Înseamnă că nu suntem un colectiv unit! I-am spus: „Ați mers pe blat! Să nu se afle! Voi v-ați luat renta viageră și ați tăcut din gură”. Suntem mai mulți supărați, dar eu mai mult decât toți! Dacă erau cinstiți și dacă susțin că formăm o echipă, ei trebuiau să zică, nu luăm nimic fără ceilalți! Ce, au câștigat ei singuri Cupa Campionilor?

Dar sunteți foarte supărat…
Cum să nu mă enervez? E o mare nedreptate! E strigător la cer ceea ce se întâmplă! În regulă, unii s-au descurcat, nu au vrut să-și facă dosarele să primească aceste rente, nu am nimic împotrivă, din partea mea trebuie să le dea la toți și lui nea Imi (n.r. Emerich Ienei) și lui Puiu (n.r. Anghel Iordănescu) pentru că e și meritul lor. Nu am luptat împreună?


Câștigarea Supercupei din 1987 și a Cupei Campionilor din 1986, ambele cu Steaua, au reprezentat cele mai importante trofee din cariera piteșteanului Ilie Bărbulescu. Deși a jucat fundaș stânga în marea echipă a Stelei, el e dreptaci

Dar din partea Armatei nu primiți nimic?
Nimic! Mi s-a dat un grad de colonel, dar e onorific. E ca și cum eu te-aș numi pe tine ambasador nu știu unde. Pentru performanțele de atunci nu ni s-a asigurat vreo pensie. Au fost vorbe, au spus că dregem, facem, dar nimic. Toată lumea a lăsat-o moartă!

Și cu ce vă ocupați acum?
Domnule, nici pensionar nu sunt, că nu am vârsta. Sunt în Consiliul de Administrație al clubului FC Argeș 1953, intrați pe site să vedeți ceva frumos. Dar, rețineți! Nu e ceva de a mă ajuta din punct de vedere social. Nu mă milogesc. Spun doar că nu e corect ca unii să ia, iar alții nu. Unii merg pe blat! Nu am muncit toți pentru Cupa Campionilor Europeni? M-am săturat de blatiștii ăștia, m-au dezamăgit! Pe cuvânt!

„Noi am salvat țara de datoriile externe, prin banii care au intrat în conturile Republicii Socialiste România”

Domnule Bărbulescu, dar Clubul Sportiv al Armatei de ce nu vă ajută? Pentru că Boroi susține că ține la sportivii care și-au adus aportul la făurirea mărcii Steaua? S-au investit bani mulți în sporturile pe echipe și nu se câștigă nimic.
Nu știu, nu sunt eu în măsură să spun dacă cei de la CSA ar trebui să ne ajute. Dar mă uit că sunt mari sportivi care au ajuns în funcții, au putere. E doamna Szabo, e Ilie Năstase care tot vorbește în numele celor de la clubul Steaua și al Armatei. Ar trebui să facă ceva pentru foștii sportivi. Repet, nu umblăm cu miloaga, dar n-am mâncat toți aceeași pâine? Ne-a fost cântat imnul național, am făcut ceva bun pentru Steaua și pentru România. Ce mai, domnule! Am adus bucurie în România prin acele performanțe. Și îți mai zic ceva. Poate nu știți, dar am salvat țara de la datoriile pe care le avea în anii 80, am contribuit și noi cu ceva.

Vă referiți la banii care i-a primit Steaua pentru câștigarea Cupei Campionilor?
Exact, dar gândiți-vă că au fost trei finale. Puneți și Cupa Intercontinentală de la Tokio și Supercupa. La Tokio a venit special Ilie Ceaușescu cu un avion Boeing 727, pe care scria Republica Socialistă România, să ia banii. După toate performanțele noastre de atunci, cred că s-au încasat peste cinci-șase milioane de dolari.

Apropo de Cupa Intercontinentală, domnul Duckadam a spus că înainte de joc a venit cineva la dânsul și a vrut să-l cumpere pentru pariuri, credea că el va apăra, dar între buturi a fost Stângaciu. Știați de treaba asta?
Hai domnule, să fim serioși! Păi credeți că dacă era așa îl aborda doar pe Duckadam? De ce nu a venit la Bumbescu, la mine sau la Iovan? Astea sunt vorbe așa… să ne băgăm în seamă. Păi, la modul în care eram noi filați, observați de securiștii care ne însoțeau, crezi că se putea întâmpla așa ceva? Nu se apropia nimeni de noi. Se afla de treaba asta, dacă era așa.


Ilie Bărbulescu s-a simțit mereu bine la Cheile Grădiștei, unde patronul complexului îi sărbătorește de câțiva ani pe foștii mari campioni

Cum a fost reunirea de la Cheile Grădiștei, unde s-au sărbătorit cei 29 de ani de când s-a câștigat Cupa Campionilor?
A fost ceva frumos! Jos pălăria pentru patronul de acolo.

Nu v-am auzit opinia cu privire la ceea ce se întâmplă cu marca Steaua…
Cu marca? Trăiesc o mare deziluzie, Steaua trebuie să rămână în Ghencea, trebuia să se facă investiții acolo, să se construiască un stadion frumos. Acolo e legenda Stelei. Cele două tabere trebuie să se împace, să stea la masa tratativelor, Steaua trebuie să rămână în Ghencea. Strălucirea Stelei e în Ghencea, nu pe Național Arena sau pe la Buzău.


CV-ul fotbalistului Ilie Bărbulescu

Data și locul nașterii: 24 iunie 1957, Pitești

Post: fundaș stânga

Carieră în Liga I:

357 meciuri/22 goluri

FC Argeș

FC Olt

Petrolul Ploiești

Steaua București

FC Argeș

Dacia Pitești

Callatis Mangalia

Cinci selecții în naționala României

Câștigător al Cupei Campionilor (1986), Supercupei Europei (1986), finalist al Cupei Intercontinentale (1986)

De patru ori campion național (1979, 1985, 1986, 1987)

De două ori câștigător al Cupei (1985, 1987)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul…
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×