EXCLUSIV | Se întoarce Papp în Liga 1? Anunțul agentului care a intermediat plecarea de la FCSB

Bogdan Apostu (36 de ani), agent de fotbaliști, a anunțat în cadrul emisiunii ProSport Live că șansele ca Paul Papp (29 de ani) să se întoarcă în Liga 1 Betano sunt destul de mici. Salariul pe care fundașul îl câștigă în Turcia este principalul motiv. Suma lunară plătită de Sivasspor nu poate fi suportată de echipele din prima ligă, crede Apostu.

Paul Papp părea dispus să revină în România. Afirma că, în cazul în care va primi o ofertă convenabilă, va accepta să se întoarcă, indiferent de echipă. „Dacă va veni din țară, de la orice echipă, o ofertă rezonabilă, da, m-aș întoarce pentru că am familia în țară„, declara fundașul pentru sport.ro.

Impresarul Apostu știe ce îi pot oferi echipele din Liga 1 și spune că Papp trebuie să renunțe la mulți bani dacă vrea o nouă experiență în țară. „Când a plecat de la FCSB, la Will, în Elveția, eu am intermediat transferul. El a renunțat la o parte din bani pentru e pleca. Eu am văzut documentele. Papp are un salariu mare în Turcia, nu cred că vreo echipă din România îi poate plăti salariul. Eu nu cred că se pune problema revenirii„, a declarat Bogdan Apostu la ProSport Live.

Paul Papp a plecat de la FCSB în 2016, liber de contract. A evoluat pentru FC Will o jumătate de sezon, după care s-a transferat în Turcia, la Karabukspor. Din luna ianuarie a acestui an, fundașul de 1.88 este legitimat la Sivasspor, echipă la care joacă și Gabriel Torje.

 

Publicat: 17 12. 2018, 08:35
Actualizat: 17 12. 2018, 08:36