EXCLUSIV | Secretul din spatele formei lui Rotariu și de ce îi dedică fiecare gol lui Ekeng. „Chiar în acea zi, Patrick i-a dat telefonul…”

Redactor:
Andru Nenciu
EXCLUSIV | Secretul din spatele formei lui Rotariu și de ce îi dedică fiecare gol lui Ekeng.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorin Rotariu (23 de ani) a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren în amicalul României cu Suedia, 1-0, la Craiova. Introdus de Cosmin Contra în minutul 54 în locul lui Mitriță, timișoreanul crescut de Poli a jucat pe „Ion Oblemenco” pe postul pe care evoluează și la Mouscron, mijlocaș dreapta. A marcat unicul gol al partidei, a executat o lovitură liberă prin care putea majora scorul, iar pe final, după introducerea lui Man, a trecut în spatele vârfului Keșeru.


Dorin, cu Ilie Rotariu, în urmă cu 5 ani, la Timișoara FOTO arhivă personală

Nepotul lui Iosif Rotariu a arătat o disponibilitate la efort sporită, dar și o siguranță mai mare în joc. Ilie Rotariu, tatăl fotbalistului, explică pentru ProSport  schimbarea din jocul fiului său.

„E un campionat foarte dificil din punct de vedere al angajamentului fizic. Poate fi comparat cu Premier League la acest capitol, bine, cu jucători de o calitate inferioară. Am stat în Belgia și am urmărit multe meciuri, mă uit și de aici, de la Timișoara, pe internet la meciurile fiului meu. El și-a dat seama că fără muncă, odihnă și responsabilitate nu va face față. Așa că are un program strict acum pe care și l-a autoimpus, dar respectă și programul de la FC Brugge. Rămâne mai mult la sala de forță, cel puțin două ore, și asta se și vede. Partea fizică e esențială în ziua de azi”, spune Ilie Rotariu.


Dorin Rotariu a început 2018 în forță FOTO arhivă personală

Un alt element care i-a oțelit moralul îl constituie încrederea transmisă de antrenorul Frank Defays. „Și Mircea Rednic se baza mult pe el, însă acest antrenor îi dă libertate totală de exprimare pe teren. El execută tot la Mouscron: și loviturile libere, și cornerele. Din punct de vedere tactic, are o evoluție mult mai solidă în joc. Evoluează mijlocaș dreapta, dar a avut momente când a fost introdus și vârf împins. Vom vedea ce va face după revenirea la FC Brugge”, a continuat fostul jucător de la CFR Timișoara și Poli.


Momentul implacabil de la Dinamo – Viitorul FOTO Mediafax

Dorin Rotariu i-a dedicat golul înscris Suediei iubitei lui, dar și familiei lui Patrick Ekeng, fostul său coleg de la Dinamo, decedat pe 6 mai 2016, în timpul partidei Dinamo – Viitorul. Camerunezul avea 26 de ani și cimentase o relație de prietenie cu actualul jucător de la Mouscron. Ilie Rotariu explică de ce fiul său îi dedică fiecare gol familiei lui Ekeng.

„A marcat multe goluri și la juniori din acea poziție, îi convine foarte mult să rămână cu mingea la picior față-n față cu un adversar, în careu. Știu că i-a dedicat golul lui Ekeng. Erau prieteni foarte buni, l-a învățat limba română, ieșeau împreună în oraș. S-au apropiat de la început pentru că Dorin vorbește la fel de bine și engleza, și franceza. Dorin a rămas marcat și de faptul că în drumul spre stadionul Dinamo, înaintea meciului în care s-a produs tragedia, a stat în autocar lângă Ekeng. Camerunezul a vorbit tot drumul la telefon cu Nathalie, soția sa, și cu fetița lor, Kim. La final, Patrick i le-a dat la telefon, iar Dorin a continuat discuția cu fiica și cu soția lui Patrick până când au ajuns la stadion”, a povestit Ilie Rotariu pentru ProSport.

La acel moment, Nathalie era însărcinată. La șase luni distanță de la dispariția mijlocașului dinamovist, Nathalie a adus pe lume un băiețel.

 

 

A post shared by Ekeng ekeng nathy (@ekeng_14) on

Apr 4, 2017 at 2:15pm PDT

Dorin Rotariu a fost împrumutat de Club Brugge la Mouscron în acest sezon. Fostul dinamovist, a cărui cotă se ridică la 1,5 milioane de euro, a marcat opt goluri și a pasat decisiv de trei ori, în cele 24 de meciuri oficiale disputate în tricoul lui Mouscron.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Statele Unite au lansat un atac împotriva rebelilor Houthi din Yemen
Statele Unite au lansat un atac împotriva rebelilor Houthi din Yemen
Doliu în sportul românesc! ‘Fundaşul de fier’, un dublu campion al țării la fotbal, a murit
Doliu în sportul românesc! ‘Fundaşul de fier’, un dublu campion al țării la fotbal, a murit
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi caută apartament în oraş”
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi…
Incredibil! Ce le-ar fi transmis Marius Şumudică lui Charalambous şi Băluţă, după FCSB - Rapid. Panduru a răbufnit: ”Cum adică?!” | EXCLUSIV
Incredibil! Ce le-ar fi transmis Marius Şumudică lui Charalambous şi Băluţă, după FCSB - Rapid. Panduru a răbufnit: ”Cum adică?!”…
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
Subiecte la română, simulare Evaluare Națională 2025. Notele se trec în catalog doar la cerere
Subiecte la română, simulare Evaluare Națională 2025. Notele se trec în catalog doar la cerere
Atenție! Românii care țin POST trebui să aibă grijă la...
Atenție! Românii care țin POST trebui să aibă grijă la...
Lovitura dată de magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a porni o afacere! Ce a reuşit alături de fratele său
Lovitura dată de magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a porni o…
Și-a cerut iubita de soție! Artistul român a făcut marele anunț: 'Pentru totdeauna incepe acum… DA!!!'
Și-a cerut iubita de soție! Artistul român a făcut marele anunț: 'Pentru totdeauna incepe acum… DA!!!'
Doliu în televiziune. A murit marele actor. A fost un maestru. Moștenirea sa rămâne vie
Doliu în televiziune. A murit marele actor. A fost un maestru. Moștenirea sa rămâne vie
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
Cursa din Formula 1™ pentru Marele Premiu al Australiei a fost pe Antena 1 și în AntenaPLAY! Lando Norris, victorie la Melbourne
Cursa din Formula 1™ pentru Marele Premiu al Australiei a fost pe Antena 1 și în AntenaPLAY! Lando Norris, victorie…
×