EXCLUSIV | Steaua a renunțat la Budescu. UPDATE Alibec și De Amorim sunt ca și transferați la echipa lui Gigi Becali

UPDATE 14:30 Gigi Becali aproape că a finalizat negocierile cu Astra pentru jucătorii pe care îi dorește de la această echipă. Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate încă de ieri, doar Alibec și De Amorim vor trece sub comanda lui Mirel Rădoi, nu și Budescu, asta pentru că „Sărmăluță” a fost refuzat de noul tehnician din Ghencea. Transferurile dintre cele două cluburi nu au fost încă perfectate, deoarece mai există o diferență de bani între ceea ce oferă Gigi Becali și ceea ce solicită Astra, dar surse ProSport indică faptul că cele două părți vor bate palma azi sau mâine. 


Denis Alibec a marcat 8 goluri în ultima ediție de campionat

INFO: În 2006, Steaua l-a avut pe Denis Alibec în curte, la Centrul de copii și juniori, iar în 2009, fotbalistul născut în Mangalia a semnat pe 4 sezoane cu Inter Milano


Gigi Becali a declarat că îi dorește pe Constantin Budescu, William De Amorim și Silviu Lung, dar  numai pentru portar se cere un milion de euro și astfel s-a renunțat la achiziționarea lui. În schimb, Steaua s-a reorientat și pe lângă De Amorim și Budescu îl dorește acum și pe Denis Alibec.

Buduru: „Jucătorii pun o presiune mare, că ei vor câștiga oricum din aceste mutări”

Rădoi îi poate primi „tripleta” de la Astra dacă va dori să folosească o parte din banii pe care se laudă că Steaua îi are pe profit. William De Amorim (23 de ani), Constantin Budescu (26 de ani) și Denis Alibec (24 de ani) cu toții  sunt gata să treacă la formația lui Becali datorită stabilității financiare și a banilor cu care sunt ademeniți. „Jucătorii pun presiune pe aceste transferuri. E și normal, ei oricum vor ieși pe plus din aceste mutări. În fiecare zi sună să vadă dacă e ceva nou. Le transmit exact ce vă spun și dumneavoastră: vom discuta ofertele când le vom vedea scrise. Steaua trebuie să înțeleagă că nu transferăm pe vorbe. Singura ofertă scrisă pe care am avut zilele acestea a fost pentru Alibec, de la Șeriff Tiraspol. Dar patronul a refuzat-o, pentru că a considerat-o prea mică”, a precizat pentru www.prosport.ro președintele Petre Buduru.

Rădoi nu îl vrea și pe Budescu

Gigi Becali vrea să-i cumpere pe Budescu, De Amorim și Alibec, iar suma de transfer a celor trei „la pachet” e de 1,5 milioane de euro. Astra așteaptă oferta scrisă pentru a da drumul acestor fotbaliști. Dar Steaua ezită pentru că între Mirel Rădoi și Gigi Becali există unele divergențe de opinie. Noul antrenor nu l-ar vrea pe Budescu, însă patronul insistă pentru aducerea celui poreclit „Sărmăluță”.   

Constantin Budescu și William De Amorim nu au salarii mari la Astra, lucru pentru care sunt atrași de oferta clubului controlat de Gigi Becali. Ambii câștigă 8.000 de euro pe lună, iar la formația lui Rădoi, ei ar putea fi remunerați aproape dublu, 15.000 de euro pe sezon.  Fostul jucător al lui Inter Milano, Denis Alibec stă mult mai bine la acest capitol. El e remunerat cu 14.000 de euro pe lună și nu ar avea prea mult de câștigat dacă ar veni la formația lui Becali. 


Florin Cernat va evolua în echipa lui Rădoi din sezonul următor

Cernat și-a dat acordul să joace la Steaua, dar nu știe pe ce bani

Mirel Rădoi vrea să construiască actuala echipă în jurul unui fotbalist de 35 de ani, Florin Cernat. Cei doi s-au întâlnit miercuri, la București, după ce vorbiseră la telefon și în zilele precedente. Mijlocașul gălățean și-a dat acceptul de a juca la Steaua pentru un an, deși mai are o ofertă din străinătate. Dar încă nu știe ce bani îi va oferi Gigi Becali. La Oțelul, el a acceptat să fie remunerat doar cu 8.000 de euro pe lună, dar asta pentru că era legat sufletește de echipa de la care s-a lansat.

Publicat: 04 06. 2015, 14:42
Actualizat: 04 06. 2015, 15:40