EXCLUSIV | Steaua e interesată de sârbul Rajkovic. E titularul naționalei U20, care va juca finala CM cu Brazilia
Steaua (FCSB) nu a renunțat la achiziționarea unui portar și caută să se întărească pe acest post, chiar dacă în lot au fost păstrați Florin Niță și Valentin Cojocaru. După plecarea lui Giedrius Arlauskis, steliștii doresc un goalkeeper de talie internațională.
Campionii îl urmăresc în prezent pe Predrag Rajkovic (19 ani), căpitanul vicecampioanei Serbiei, Steaua Roșie Belgrad. Rajkovic se află în aceste zile în Noua Zeelandă, unde e titular în naționala U20 a Serbiei la Campionatul Mondial rezervat acestei categorii de vârstă. Reprezentativa țării vecine va juca sâmbătă finala cu Brazilia.
1,91 metri măsoară portarul Predrag Rajkovic
Campion mondial la U19
Rajkovic este considerat cel mai promițător portar sârb la ora actuală și el a evoluat pentru toate echipele de juniori ale FSS. În urmă cu doi ani el a ieșit campion mondial cu naționala U19. Dacă Steaua se va decide să-l cumpere pe Rajkovic, atunci trebuie să negocieze cu conducerea clubului Steaua Roșie, pentru că fotbalistul se află sub contract până în 2017 cu această echipă.
28 de meciuri a apărat Rajkovic în ultimul sezon pentru Steaua Roșie Belgrad. El are 27 de selecții la echipele naționale de juniori ale Serbiei
Pecanha și Veselovski rămân variantele de rezervă
Steaua studiază mai multe variante din străinătate pentru postul de portar și dacă nu își va convinge patronul să accepte un fotbalist care nu a evoluat până acum în Liga 1, se va reveni la cele două psoibilități din țară: Pecanha și Veselovski. Ambii sunt liberi de contract și acest lucru ar putea conta în viziunea lui Gigi Becali. Brazilianul a negociat cu Pandurii și cu Viitorul, dar nu s-a înțeles cu aceste echipe.
1,8 milioane de euro este cota la care e evaluat Rajkovic de către site-ul www.transfermarkt.com