Antrenorul Marius Lăcătuș și secundul Ștefan Iovan s-au despărțit de Steaua, după cum ProSport a anunțat în exclusivitate, iar postul de manager al echipei din Liga 4 ar putea fi preluat de Victor Pițurcă. Din informațiile ProSport, omul care a antrenat în trei rânduri naționala de seniori a României s-a declarat interesat de preluarea părții tehnico-tactice a echipei care va evolua și la anul în al patrulea eșalon fotbalistic din România. Dacă va veni la Steaua, Pițurcă ar urma să-l numească antrenor pe Adrian Neaga.
UPDATE | Contactat de ProSport, comandantul CSA Steaua, Pompiliu Bixi Mocanu, a vorbit despre posibila venire a lui Pițurcă: „Ne-am dori sa vină domnul Pițurcă, ieri am vorbit ultima dată cu dumnealui. Până acum nu ne-a transmis clar că dorește să se implice”, a spus Mocanu. Întrebat de reporterul ProSport dacă Adrian Neaga este pe lista posibililor antrenori, Bixi Mocanu a spus: „Da, este o variantă cu care lucrăm în clipa de față, unul dintre antrenorii de pe lista noastră”.
Aducerea lui Neaga la Steaua face parte din planul lui Victor Pițurcă. Cel despre care Neaga spunea că îi este „precum un tată” ar putea îndeplini funcția de antrenor, în timp ce Pițurcă ar funcționa ca un manager general, urmând să se ocupe de transferuri și de strategie. Mai mult decât atât, Pițurcă vrea să-l aducă în staff și pe Sorin Paraschiv, fost căpitan în Ghencea.
Jucătorii au fost anuntați că la meciul din finala Cupei, cu Carmen, pe banca va sta Ștefan Iovan. Adrian Neaga a fost astăzi la sediul Clubului Sportiv al Armatei Steaua pentru a discuta detaliile unei posibile colaborări.
Surse apropiate lui Pițurcă susțin că acesta ar vrea să vină, însă numai dacă va primi mână liberă pentru a controla tot: transferurile, staff-ul tehnic, programul jucătorilor, organigrama secției de fotbal și să aibă mereu ultimul cuvânt în problemele care țin de viața echipei. S-ar părea că Pițurcă are cele mai mare șanse să devină managerul echipei, iar Adrian Neaga să preia postul lăsat liber de Marius Lăcătuș, mai ales că după ratarea barajului de promovare în Liga 3 e nevoie de aducerea unui alt nume uriaș în cadrul clubului. Totuși, planul lui Victor Pițurcă ar fi mult mai amplu. Dacă Steaua va ajunge în viitor în Liga 2, va fi obligată „să se rupă” de Armată, pentru a primi drept de promovare în primul eșalon. Se pare că Victor Pițurcă oricum plănuia să fie cel care preia echipa în viitor, pentru a o ajuta să facă saltul spre Liga 1 Betano.
Chiar dacă Pițurcă pare dispus să se implice, venirea este departe de a fi perfectată. Cu numirea acestuia nu sunt de acord toți factorii de decizie din Clubul Sportiv al Armatei Steaua și, mai mult, Pițurcă s-ar putea lovi și de rezistența Peluzei SUD Steaua, suporterii activi ai echipei. Deși este unul dintre jucătorii cu rezultate importante în tricoul Stelei, Pițurcă a fost asociat în ultimii ani cu Gigi Becali și cu alți „adversari” declarați ai fanilor steliști. Dacă „Piți” va reuși să depășească și aceste două obstacole, atunci Steaua are șanse mari să înceapă sezonul următor cu un nou antrenor și un nou staff tehnic.
Anul trecut, Mirel Rădoi a dat de înțeles că există un om dispus să preia Steaua în viitor, pentru ca echipa să primească de la FRF dreptul de a promova în prima ligă: „Eu am fost la câteva discuții cu cei de la CSA Steaua și cu suporterii când am antrenat FCSB. Am fost primit foarte bine, dar mi-am dat seama că niciuna dintre părți nu își dorea cu adevărat o împăcare.
Propunerea mea a fost să oferim o sumă de bani, să zicem 10 milioane de euro. Urma să fie plătită în decursul a câțiva ani către CSA. Încă de atunci exista un plan bine stabilit și se știa omul care urmează să preia echipa în momentul în care va ajunge în Liga a 2-a. Nu pot să îi spun numele pentru că nu ar fi corect”, spunea în trecut selecționerul României U21.
Steaua a ratat șansa de a participa la barajul pentru promovarea în Liga 3, după ce a fost învinsă de Carmen București, duminică, în etapa a treia din playoff-ul pe Liga 4 București, scor 1-0. Steaua va evolua pentru al treilea sezon consecutiv în Liga 4 pe București, lucru care i-a scos din minți pe suporteri. Mai ales după ce echipa a fost la conducere pe toată durata campionatului. La 24 de ore de la eșecul cu Carmen, Marius Lăcătuș și Ștefan Iovan și-au depus demisiile.
Victor Pițurcă nu a mai antrenat din 2016, când s-a despărțit de Al-Ittihad. De-a lungul carierei, cel care face parte din grupul eroilor de la Sevilla a mai antrenat la Craiova, respectiv în trei rânduri în Ghencea. Până la Mirel Rădoi, Victor Pițurcă era ultimul selecționer de tineret care calificase echipa națională la un turneu final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER