EXCLUSIV | Transferul ratat de FCSB fără ca vicecampioana să aibă vreo vină: „Am vorbit personal cu domnul Becali, totul trebuia făcut în iarnă”. De ce a picat mutarea

Răzvan Oaidă (20 de ani) a fost la un pas de FCSB. Conform declarațiilor lui Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, Gigi Becali s-a interesat personal de mijlocaș, dar discuțiile s-au oprit din cauza accidentării suferite de fotbalist în octombrie anul trecut.

Oaidă a suferit o fractură maleolă peronieră dreaptă fără deplasare în partida cu Viitorul și a pus capăt unei perioade foarte bune. Reușise să se impună în prima echipă a moldovenilor, fiind titular meci de meci, și era convocat la acțiunile naționalei de tineret, aspect care a atras privirile lui Becali: „A fost o dicuție cu cei de la FCSB în urmă cu ceva timp, când nu era accidentat. Asta s-a întămplat în octombrie, noiembrie anul trecut.

Am vorbit personal cu dl. Becali. M-a întrebat dacă poate să-l transfere și i-am zis că poate să-l aibă oricând. Totul trebuia să se facă în iarnă, dar s-a accidentat și a picat„, a declarat oficialul Botoșaniului pentru MEDIAFAX.

Valeriu Iftime are încredere că Oaidă poate reveni puternic și este capabil să intre în calcule pentru cooptarea în echipa României U21, în vederea participării la Campionatul European de la vară: „Sper să se refacă repede. Eu am încredere că se poate ridica la un nivel foarte bun și să prindă lotul pentru EURO 2019„.

Răzvan Oaidă a semnat cu FC Botoșani în vara lui 2017, transferat fiind de la echipa de tineret a Bresciei. În perioada petrecută la gruparea din Liga 1 Betano, mijlocașul a prins 37 de meciuri.

 

Publicat: 16 01. 2019, 19:08
Actualizat: 16 01. 2019, 19:17