EXCLUSIV | Un candidat pentru șefia FRF aruncă „bomba”: „Alegerile sunt ilegale! O să le contest și la NATO, la FBI, la FIFA, la UEFA! A început Jihadul!”

Alegerile pentru conducerea Federației Române de Fotbal au loc la data de 18 aprilie, dar unul dintre candidați susține că nu există suport legal.

Sorin Răducanu e unul dintre cei care va lupta pentru postul de președinte FRF. Își va depune candidatura până marți, atunci când e stabilit termenul final, dar a venit cu o variantă șocantă. „Îmi depun candidatura! Dacă am platformă – program? Am, dar nu prezint nimic acum, că nu vreau să le dau altora totul mură în gură…regula aia cu jucătorul Under 21 o aveam și eu, dar era făcută pentru doi fotbaliști, nu unul”, a spus Răducanu în exclusivitate pentru ProSport.

Fostul jucător al lui Dinamo a candidat și-n 2014, când Răzvan Burleanu a câștigat alegerile, și a povestit ce s-a întâmplat atunci: „S-a spus că am avut zero voturi, dar lumea e prost informată. Am fost șters de pe zece buletine…dar, altceva: ‘Alegerile sunt ilegale!”.

Iar, de aici Răducanu a dezvoltat. „Comitetul Excecutiv al FRF nu e recunoscut de justiția română. Unul dintre membri a încalcat legea, Auraș Brașoveanu, dar de fapt sunt mai mulți…Curtea de Apel a respins definitiv cererea FRF de a valida Comitetul Executiv, deci alegerile nu au cum să fie legale! Cum să convoci Adunarea Generală dacă nu există Comitet Executiv! Singurul organ care poate interveni e MTS-ul (n.red. – Ministerul Tineretului si Sportului), acolo unde am depus memorii și petiții privind această problemă”, a anunțat acesta pentru ProSport. Un alt candidat la șefia federației, Marcel Pușcaș, a anunțat și el în trecut că FRF ar fi în ilegalitate.

Motivul pentru care participă totuși la alegeri: „Altfel, cum să le contest? Ce șanse am să câștig? Șansa mea e poporul român! Vreau să dau fotbalul poporului român! O să mă iau de gât cu toți. O să contest alegerile. Mă duc și la NATO, la FBI, la Comisia Europeană, la FIFA, UEFA! A început Jihadul!”.

Alegerile pentru șefia FRF au loc la data de 18 aprilie, iar pentru acest post se luptă Răzvan Burleanu, actualul președinte, Ionuț Lupescu, Marcel Pușcaș, Sorin Răducanu și Adrian Teodorescu.

Publicat: 31 03. 2018, 12:25
Actualizat: 31 03. 2018, 12:26