EXCLUSIV | Un fost mare rapidist știe ce le lipsește dinamoviștilor pentru a face performanță. „Uitați-vă la FCSB!” Meme Stoica, dat ca exemplu

Adrian Iencsi le transmite oficialilor dinamoviști că ar trebui să aibă răbdare cu Florin Bratu, abia instalat pe banca tehnică, și e convins că cei din „Ștefan cel Mare” au nevoie de un președinte care să știe să facă legătura dintre vestiar și cei din birouri.

În prezent, funcția de deținută de Alexandru David, un vechi colaborator al acționarului Ionuț Negoiță, dar Iencsi crede că persoana potrivită ar fi Ionel Dănciulescu, cel care acum e doar director tehnic și nu este un factor de decizie în club. Astfel, o bancă tehnică stabilă ar aduce și rezultatele dorite și nu s-ar mai ajunge în situația actuală, acum roș-albii fiind în play-out și eliminați din Cupă.

„Era de așteptat ca Dinamo să nu fie în cea mai bună formă. Oricum, Craiova practică cel mai bun fotbal din România și mă așteptam ca stadionul să fie plin. Într-adevăr gazonul nu a fost cel mai bun. Craiova are un concept, o filozofie de joc, a dominat, iar 1-0 e o diferență destul de mică. Totuși, în campionat diferența dintre cele două echipe e foarte mare. Universitatea e între primele, în timp ce la Dinamo au fost schimbați antrenori, nu s-a folosit aceeași echipă două-trei etape la rând...

E în una dintre cele mai proaste perioade din istorie. Nu toate echipele care au făcut performanță în trecut au și continuitate, iar fotbalul nostru suferă. Oltenii au avut mereu derby cu dinamoviștii, e cea mai mare rivalitate. Ei vor să bată pe Dinamo și după aia nici nu mai contează ce se întâmplă”, a spus Adrian Iencsi la ProSport LIVE referindu-se la eliminarea din Cupă a roș-albilor, în Bănie,  acolo unde CS U Craiova a câștigat cu 1-0.

Fostul jucător al Rapidului în perioada 1997 – 2004 și 2009 – 2010 și cel care a câștigat alături de giuleșteni titlul în 1999 și 2003, dar și Cupa (1998, 2002) sau SuperCupa (2003) îl apără pe Florin Bratu, noul antrenor al roș-albilor și totodată fostul său coleg de la Rapid. „E practic imposibil ca Dinamo să câștige un trofeu în ritmul acesta. Bratu e un băiat serios, a fost un fotbalist formidabil, iar la Rapid a dat cel mai bun randament. Așa a fost conjuctura, ca el să ajungă la Dinamo…E un antrenor tânăr, entuziast, acum nu mai are presiune și poate promova tineri. Oricum, nu se pune problema de a retrograda. Are timp să facă o evaluare, să vadă ce jucătorii ar mai avea nevoie. Îi urez succes!”

Totuși, fosta glorie a Rapidului a avertizat. „Bratu ar trebui să aibă mână liberă și un antrenor abia după șase luni poate fi judecat pentru rezultate. Dar, trebuie să ai un președinte de partea ta. Acum, în fotbalul nostru, sunt mulți care se perindă în jurul patronilor, își dau cu părerea, iar conducătorul ascultă de șapte-opt-zece persoane, și apoi spune și el: ‘Nu e bun antrenorul’. La Dinamo lipește un președinte care să știe să gestioneze echipa. Patronul trebuie doar să asigure bugetul și să stea frumos în tribună.

De ce Dănciulescu nu poate fi președinte? Are experiență în conducere, a fost un jucător remarcabil și e apropiat de suporteri. Uitați-vă la FCSB, acolo Meme Stoica e ca un scut pentru Dică și toți antrenorii ce au avut și rezultate bune, au avut și un președinte care i-a susținut”.

 

Publicat: 07 03. 2018, 14:54
Actualizat: 07 03. 2018, 14:55