EXCLUSIV | Una dintre vedetele naționalei a urmărit meciul McGregor – Khabib. O explicație pentru bătăia generală de la finalul galei UFC 229: „Aceste lucruri vând mai bine”
Meciul dintre Conor McGregor și Khabib Nurmagomedov a reprezentat un fenomen global. Milioane de oameni au urmărit main eventul galei UFC 229, printre care și golgheterul CFR-ului, George Țucudean. Convocat pentru „dubla” cu Lituania și Serbia, Țucudean a vizionat meciul în reluare.
„Am văzut pe internet meciul. Nu m-am trezit, l-am văzut în timpul zilei. Am văzut că a pierdut McGregor. Khabib a fost mult mai bun, părerea mea. Acest sportiv a fost neînvins până acum, e și mai tânăr, nu? Aveam impresia că e mai tânăr, așa pare. (n.r amândoi au 30 de ani) Știi cum sunt lucrurile de genul ăsta, se vând mai bine. Mai mult showbiz. A fost și încărcătură mare, ei s-au atacat la interviu…”, a spus George Țucudean, într-un interviu acordat pentru ProSport.
Victoria lui Khabib a fost umbrită de incidentele violente de la finalul Galei UFC 229. După ce l-a făcut învins pe Conor McGregor în runda a patra, sportivul rus a sărit din cușcă direct în zona în care se afla echipa irlandezului, iar totul a degenerat. Omul care conduce UFC, Dana White, a anunțat că o anchetă va avea loc în următoarea perioadă, iar Khabib ar putea rămâne fără titlul mondial. Dana White a spus că indiferent de rezultatul anchetei, vor exista amenzi record pentru cei care au fost implicați în bătăia generală de la marginea octagonului. Khabib și-a cerut scuze la conferința de presă de la final pentru cele petrecute, dar a ținut să sublinieze faptul că a fost provocat de staff-ul lui McGregor.
Întreg scandalul a plecat de la Dillan Danis, antrenorul lui McGregor, care l-a jignit pe Khabib și a atras reacția violentă a rusului. UFC a plătit bursa lui McGregor, trei milioane de dolari, dar a decis să rețină banii cuveniți lui Khabib, două milioane de dolari, până la finalizarea anchetei. Trei dintre oamenii lui Khabib au fost arestați și duși la închisoare. Ei s-ar putea alege cu ridicarea vizelor pentru SUA.