EXCLUSIV | Viitorul sună promițător: „Cel puțin zece jucători pot evolua la naționala mare”. Boingiu a prefațat meciul decisiv cu Ucraina: „Vrem să ajungem în vârful piramidei”

Naționala U19 e la un pas de calificarea la Campionatul European din Finlanda, necesar ar fi un egal în ultimul meci din grupă, cu Ucraina. Selecționerul Adrian Boingiu e încrezător în elevii săi înaintea meciului decisiv, spunând că cel puțin zece dintre componenții naționalei U19 pot face pasul spre echipa de seniori, în viitorul apropiat.

„Un meci cu calificarea pe masă schimbă raportul de forțe. Contează determinarea jucătorilor, mai puțin palmaresul sau echipa pentru care evoluează jucătorii. Singura noastră problemă este absența lui Dima, care cântărește destul de mult. Suntem motivați, vrem să ajungem în vârful piramidei. Deocamdată nu este nicio performanță că am câștigat două jocuri, legate, cu două echipe bune. O performanță ar fi calificarea la turneul final. Șansele noastre nu erau foarte mari la început.

Am la dispoziție foarte mulți jucători de calitate. Eu cred că sunt cel puțin zece jucători care în timp pot evolua la naționala mare, iar șapte pot ajunge la cluburi mari din străinătate. Au un psihic format pe confruntări de înalt nivel. Acesta a fost mereu îndemnul nostru, să se pregătească cu gândul de a face performanță. Am notat o schimbare de mentalitate, de aici și aceste rezultate”, a spus Boingiu, la ProSport LIVE.

Naționala U19 a impresionat în Turneul de Elită găzduit la Ploiești, pe arena Ilie Oană, reușind să treacă en-fanfare de Serbia, scor 4-0, iar mai apoi a revenind de la 1-0 cu Suedia și câștigând cu 2-1. Înaintea ultimei etape, România are șasepuncte și ocupă primul loc în grupă, iar Ucraina se află pe locul secund, cu patru lungimi. Partida va avea loc marți, începând cu ora 19:00.

Publicat: 26 03. 2018, 12:08
Actualizat: 26 03. 2018, 12:09