Fabulos! Constatin Budescu, ținta glumelor la amicalul Astrei cu Petrolul: „Nu știu unde s-o fi tuns, că am și eu niște blugi de tăiat” | VIDEO
Constantin Budescu a fost ținta glumelor antrenorului rival, la amicalul pe care Astra l-a jucat în compania celor de la Petrolul. Costel Enache aproape că nu a recunoscut-o pe vedeta giurgiuvenilor. Petrolul și Astra au terminat la egalitate, 0-0.
„E o zi reușită”. Astfel și-a început Costel Enache discursul în fața jurnaliștilor. Tehnicianul a trecut apoi de la o extremă la alta. Mulțumit că a revenit în iarbă, după lunile de izolare, nemulțumit de cazurile de coronavirus care amenință Liga 1. Iar finalul a fost apoteotic. L-a luat pe Constantin Budescu în colimator.
Constatin Budescu, ținta glumelor la amicalul Astrei cu Petrolul: „Nu știu unde s-o fi tuns, că am și eu niște blugi de tăiat”
„Am primit și eu informația și am rămas puțin bulversat după vestea asta! Să sperăm cu nu e ceva sigur, poate e doar ceva care să ne sperie. Dacă există, cred că se poate gestiona destul de bine.
E aproape imposibil ca în societate să nu găsim și un caz din lumea fotbalului, suntem destul de mulți în fenomen și doar timpul ne ține deocamdată pe loc.
Ar fi minunat să jucam și cu suporteri, pentru noi ar fi de mare ajutor, pentru că avem emulație aici, oamenii vin și ne susțin și cred că am găsi puțină energie și de la ei. Dacă la un spectacol ai voie cu 500 de spectatori, cred că și la fotbal s-ar putea face un compromis, să fie o treime din stadion.
Ne-ați omorât, abia am ieșit de două zile din izolare. Am stat două săptămâni de le teren la hotel și este frustrant. M-am simțit și eu frustrat si stresat.
Cred că e de ajuns, ajunge!, am stat în izolare acasă două luni cu familia, am mai stat în cantonament cu echipa, cred că trebuie să ne reluăm viața cu riscurile asumate, cu foarte mare atenție!
Dacă o să începem campionatul viitor și va apărea vreun caz, că nu văd cum acest virus să dispară foarte repede.. grupul, fenomenul trebuie să meargă înainte. Nici medicina nu s-a oprit. Și în fotbal vor fi cazuri. Dar trebuie izolate și atât”, a declarat Costel Enache după amicalul cu Astra.
„Arată bine Budi, e simpatic, chiar am remarcat că e proaspăt aranjat, tuns, nu știu unde s-o fi tuns, că am și eu niște blugi de tăiat, dar nu îi spuneți asta… Același om vesel, tonic și un fotbalist minunat”, a glumit Costel Enache pe seama lui Constantin Budescu.
Dinamo a fost afectată de un caz de coronavirus. Magazinerul clubului a fost găsit pozitiv, iar Dinamo va fi nevoită să amâne meciul cu Chindia.
Azi a fost joia neagră pentru Liga 1. Un alt caz a aruncat Botoșaniul în brațele disperării. „Suntem speriați! Mi-e frică să nu se ajungă să nu se mai joace finalul de sezon”, a declarat Valeriu Iftime pentru ProSport.