Fabulos! Dan Petrescu, noul antrenor al celor de la FCSB? După ce tehnicianul de la CFR Cluj l-a lăudat pe Gigi Becali, Meme Stoica a făcut anunțul incredibil: „Ar lua titlul”

După ce Dan Petrescu l-a lăudat la scenă deschisă pe patrolnul roș-albaștrilor Gigi Becali, se pare că elogiile au venit și din sensul opus.

Meme Stoica a declarat recent că Dan Petrescu ar putea lua campionatul cu FCSB fără probleme. Însă altele sunt chestiunile care stau la baza venirii „Bursucului” la vicecampioană.

MM Stoica: „Dan Petrescu ar lua titlul cu FCSB”

Mihai Stoica a vorbit despre Dan Petrescu și posibila colaborare cu FCSB. Meme a discutat despre antrenorul campioanei CFR, după ce în urmă cu câteva zile „Bursucul” l-a elogiat pe patronul Gigi Becali.

Managerul general al FCSB spune că Dan Petrescu este un campion și că ar câștiga titlul cu roș-albaștrii fără probleme. Cât despre colaborarea cu patronul, Meme spune că ar fi imposibilă.

(n.r – Ar lua FCSB titlul cu Dan Petrescu antrenor?) Eu cred că da, dar un antrenor ca Dan Petrescu înțeleg că are un salariu foarte, foarte mare. (n.r – Ar putea lucra Dan Petrescu cu Gigi Becali?) Nu cred. Pe de altă parte, știu că Petrescu a plecat, știu că la un moment dat au fost fricțiuni cu fosta conducere (n.r – de la CFR Cluj).

Poate că e greu de lucrat și cu Petrescu, nu neapărat doar cu Gigi, din moment ce au fost acolo scandaluri. Petrescu a venit și a dat afară pe toată lumea. Sau Neluțu Varga, pentru că nu voia Petrescu să lucreze cu cei de acolo. Petrescu e un câștigător pentru că în dreptul lui sunt trofeele”, a declarat Mihai Stoica pentru telekomsport.

Dan Petrescu îl laudă la scenă deschisă pe Gigi Becali

Chiar dacă FCSB este contracandidată la titlu, „Bursucul” a lăsat rivalitatea deoparte și a lăudat modul în care Gigi Becali a dezvoltat academia. Acesta consideră că centrul de copii și juniori al roș-albaștrilor este unul dintre cele mai bune din țară.

Dan Petrescu consideră că dacă ar exista 10-15 academii ca cea a FCSB-ului fotbalul ar arăta mult mai bine și mai promițător.

„FCSB a încercat să facă o academie. Am înţeles că la Berceni acolo s-a construit o bază extraordinară. Vin copii şi juniori.

Dacă ar fi vreo 10 sau 15 astfel de baze în România… Şi stadioane, şi baze sportive, şi copiii să meargă, cred că vom creşte. Dar, deocamdată, există foarte puţine baze sportive, iar copiii şi juniorii care vin nu sunt într-adevăr pregătiţi”, a spus Dan Petrescu.

7 puncte sunt între liderul CFR și FCSB, ocupanta locului secund, cu 9 etape rămase din campionatul Ligii 1

Publicat: 18 03. 2022, 14:02