Mihai Rotaru și Adrian Mititelu au mai făcut un pas spre normalizarea relațiilor dintre ei și dintre cluburile pe care le patronează, după ce reprezentanți ai lor au negociat o acțiune comună, conform surselor ProSport.
Din informațiile noastre, în urmă cu câteva zile, Universitatea Craiova și FC U Craiova au luat în calcul să zboare împreună, la bordul unui charter. Formația lui Rotaru are meci la Oradea, cu UTA, pentru că la Arena Francisc Neuman din Arad se schimbă gazonul, iar cea a lui Mititelu, la Zalău, în grupele Cupei României.
Așa cum a aflat ProSport, tratativele au fost foarte avansate, dar s-au oprit înainte ca toate formalitățile să fie făcute, după ce s-a ajuns la concluzia că din punct de vedere al costurilor și al timpului efectiv nu merită investiția.
Chiar dacă nu au reușit să ajungă la un acord acum, discuțiile dintre cele două cluburi arată că s-a trecut peste dușmănia din trecut, în acest moment fiind vorba doar despre o rivalitate autentică între două grupări din același oraș. Iar până la fuziune mai e doar cât ai zice… praz.
Florin Prunea crede că se va ajunge până la urmă la o singură echipă în Bănie. Fostul mare portar susține că Adrian Mititelu are iar o relație foarte bună cu Lia Olguța Vasilescu.
„Din ce simt și mai vorbesc și eu cu oameni din Craiova…cred că acolo se va ajunge (n.red. – la o singură echipă în Craiova). Îmi doresc lucrul acesta pentru că Universitatea Craiova nu trebuia să treacă prin ce a trecut FCSB. Nu avea Craiova nevoie de așa ceva. Puterea economică a Craiovei nu e pentru două echipe.
S-ar pune capăt și schismei dintre suporteri, nu avea voie să se întâmple așa ceva la o echipă iubită cum e la Craiova…Relația familiei Mititelu cu doamna primar (n.red. – Lia Olguța Vasilescu) a fost foarte bună de la început. Sunt imagini cu dânsa, în tricoul Universității, la toate procesele. Și știu că relațiile sunt foarte bune”, a declarat Florin Prunea la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER