Guvernul României a anunțat relaxarea măsurilor impuse de starea de urgență începând de la mijlocul lunii mai. Întreg fotbalul românesc își face calculele pentru reluarea sezonului, dar unii dintre oficiali rămân sceptici. Helmuth Duckadam e chiar drastic și prevede o situație sumbră a Ligii 1.
Una dintre variantele luate în calcul de către oficialii FRF și LPF a fost mutarea meciurilor în Turcia. Până la urmă, secretarul general al LPF, Justin Ştefan, cel de la care a plecat planul, a renunțat la idee, sub presiunea oamenilor de la cluburi.
Duckadam spune că un astfel de scenariu este de neconceput: „Unele echipe nici nu au din ce trăi”, spune președintele de imagine al FCSB
„Eu sunt mai categoric, e o prostie! N-ai cum să mergi să joci în Antalya, pentru că acolo e un singur stadion cu tribune, un stadion adevărat pentru un meci de Liga I. Să joci pe terenuri de antrenament unde ai o tribună mică, nu cred.
Mi se pare foarte scump, echipele astea trăiesc de pe o zi pe alta şi noi vrem să-i punem… Degeaba nu plătesc acum, li se retrage din drepturile de televiziune şi unii, din cât costă campionatul în Antalya, au jumătate de sezon asigurat”, a declarat Duckadam la Telekom Sport.
Deși tot mai multe echipe se pregătesc pentru reluarea sezonului și încheierea acestuia pe teren, Duckadam crede că nici nu se pune problema.
Oficialul FCSB prevede o situație sumbră pentru echipele din Liga 1. Dacă sezonul nu va fi reluat, cluburile nu vor primi banii din drepturile TV, ceea ce ar echivala cu falimentul pentru multe dintre ele.
„Pe zi ce trece, nu mai cred că se va relua campionatul. Eu am fost foarte optimist, dar după ce aud ce spune ministrul Sportului, cât şi ceilalţi din Guvern.
Cu siguranţă, un fotbalist de la atâtea echipe va fi găsit pozitiv şi practic campionatul se va întrerupe. Eu nu cred că vom reuşi să terminăm acest campionat
Bine n-ar fi, pentru că mai e o tranşă de luat de la televiziuni, iar televiziunile nu vor fi foarte fericite, mai au de transmis atâtea jocuri şi practic nu mai au ce să transmită dacă nu se reia campionatul” , a mai spus Helmuth Duckadam.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER