Fane Stoica, la Farul dacă Protasov nu se înțelege cu Unirea!
Demis în ajunul Crăciunului de la Internațional Curtea de Argeș,
Ștefan Stoica nu duce lipsă de oferte, cu toate că nu mai poate
antrena în acest sezon în Liga I.
Stoica a primit deja o ofertă din partea Farului Constanța,
formație care își dorește să revină în Liga I la finele acestui
sezon. Tehnicianul și-a dat acordul de principiu pentru a prelua
formația constănțeană, însă numai dacă Oleg Protasov nu se va
înțelege cu Mihai Stoica pentru preluarea Unirii Urziceni.
Dacă Protasov va ajunge antrenorul campioanei, Stoica va lucra
din nou cu acesta, din postura de secund, așa cum a mai făcut-o la
Steaua și în Grecia.