„Chiar dacă sunt stelist, suporterii de la Dinamo sunt unici!”. Fanii „câinilor” i-au impresionat până și pe rivali
Sorin Ghionea, fost jucător al Stelei, a vorbit despre situația de la Dinamo și susține că este impresionat de „minunile” pe care suporterii „câinilor” reușesc să le facă la clubul roș-alb.
Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”. Astfel că echipa este ținută în viață de membrii cotizanți din programul „DDB”.
Dinamo se află pe locul 8 din play-out-ul Ligii 1, cu 21 de puncte.
Sorin Ghionea, impresionat de fanii lui Dinamo
Fostul fotbalist susține că nu este normal ca suporterii să plătească salariile jucătorilor. Însă, de cealaltă parte, apreciază efortul incredibil pe care fanii îl fac pentru echipa iubită.
„Nu e normal ce se întâmplă la Dinamo. Chiar dacă eu sunt stelist, nu e normal să te plătească mulțimea, pentru că mulțimea nu are cunoștințe despre ce înseamnă fotbalul în general. E foarte grav când ajunge mulțimea să plătească salarii.
Suporterii de la Dinamo sunt de apreciat, sunt unici prin ceea ce au făcut. Ca ceva să nu moară, probabil, au luat de la gurile copiilor lor 2 lei, 3 lei, 1 leu pe lună și aduc pentru acei oameni. 20 câți or fi, pentru salarii, deplasări, masă, etc. Sunt de apreciat, dar nu este un lucru normal într-o societate sănătoasă, indiferent de disciplina sportivă.
Fotbalul este făcut pentru spectatori, iar ei trebuie să cotizeze la bugetul clubului prin cumpărarea de bilete, venind și văzând meciurile, nu așa într-o situație de criză să spună «hai domne, să ne adunăm». După aceea o să se audă: «v-am plătit salariile, v-am făcut, v-am dres», pentru că inevitabilul se va produce”, a declarat Sorin Ghionea, pentru Realitatea Sportivă.