Fanii dinamoviști au șansa să facă deplasarea în Ucraina, pentru super amicalul echipei lui Ionel Gane cu Dinamo Kiev. Mai mult, o parte dintre suporteri au șansa să participe la un dineu cu Mircea Lucescu.
Suporterii vor face deplasarea în același avion cu echipa: plecarea este programată pentru vineri dimineața (26 martie), iar revenirea la București va fi duminică, la prânz (28 martie).
„La îmbarcare, fiecare pasager trebuie să prezinte un test covid negativ efectuat cu maxim 48 de ore înainte de îmbarcare”, este anunțul important făcut de ultrașii dinamoviști, care speră să facă și bani serioși de pe urma biletelor virtuale: „Stadionul este mare, de 70.000 de locuri, deci putem să facem bani serioși, întâlnim tot o formație cu numele de Dinamo, plus că e și nea Mircea Lucescu implicat. Chiar noi l-am sunat pe Lucescu să-i propunem acest amical, am pus mâna pe telefon, am vorbit iar dânsul a acceptat imediat și îi mulțumim. Apoi, nea Mircea a vorbit cu patronul lor, Igor Surkis, care și-a dat și el imediat acceptul”, au povestit surse din rândul acționarilor dinamoviști, pentru ProSport.
„Am rezervat un charter cu care se vor deplasa jucătorii, staff-ul tehnic și 140 de suporteri care vor vedea meciul de pe stadion, vor vizita frumoasa capitală a Ucrainei și vor putea participa la un dineu oficial cu Mircea Lucescu.
Plecarea va avea loc vineri, 26 martie, ora 10.00 (ora 08.00 – întalnirea la Aeroprt Otopeni). Întoarcerea va fi duminică, 28 martie, ora 17.00 (ora 15.00 întalnirea la Aeroport din Kiev)
Dacă dorești să participi, trebuie să știi că facem acest lucru pentru a strânge alți bani pentru SALVAREA CLUBULUI.
Prețurile acoperă costul deplasării, dar o bună parte din bani vor fi folosiți pentru obținerea licenței”, scrie Peluza Cătălin Hîldan, pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER